Poezie anti-eretică în Duminica Tuturor Sfinților

primită pe email:

Azi toți Sfinții se adună,

Împreună să ne spună,

C-au răbdat în suferință,

N-au trădat Dreapta Credință,

Au făcut Sfinte Soboare,

Erezia s-o omoare.

Apoi au dogmatisit,

Credinț-au mărturisit.

Sfinții cei din sihăstrii,

Afuriseau erezii,

Se luptau pînă la sînge,

Minciuna de a înfrînge.

Toți Sfinții Arhierei,

Nevrednică lumea de ei,

Au ținut cu acrivie,

Dogmele-n Ortodoxie.

Iară cei de azi ierarhi,

Au ajuns ereziarhi,

Rostind cuvinte mișele,

Vrînd pe cei aleși să-nșele.

Azi toți Sfinți-i prăznuim,

Și cu ei mărturisim

Pe Hristos Cap totdeauna

În Biserica cea Una.

Duhoarea episcopilor răi

Sf. Grigorie Teologul (329-390)

 

„Despre mine însumi și despre episcopi”

„Poți să te încrezi leului, leopardul poate să fie domesticit și chiar șarpele, e cu putință, va fugi de tine, chiar dacă ți-e frică de el; dar de un lucru să te păzești – de episcopii răi, nesmintindu-te în aceasta de vrednicia scaunelor lor!

Căci tuturor le este la îndemînă statutul înalt, dar nu și harul. Pătrunzînd cu vederea prin pielea de oaie, recunoaște sub ea lupul. Convinge-mă nu cu cuvinte, dar cu fapte. Urăsc învățăturile căror potrivnică le stă însăși viața. Lăudînd vopseaua coșciugului, mă îngrețoșez de duhoarea părților putrezite din el. 

– Cum așa? Ce înseamnă aceasta? Cum tu, carele grăiești întruna cuvîntări strălucite, nu vei grăi frumos și de data aceasta?

– De aceea că celui care suferă îi este firesc (de dragul vădirii) să-și verse scîrba către Domnul, către prieteni, părinți, vecini, musafiri sau, în cel mai rău caz, către vremea și generațiile care vin.”

 

Aici sf. Grigorie îi are în vedere nu pe episcopii eretici (care sînt minciuno-episcopi) – despre ei sfîntul vorbește în alte părți – ci se referă la episcopii care au devieri grave (și publice) de la viața creștinească (ex. sodomie despre care se știe și de care aceștia nu se căiesc), în contextul canonului 31 apostolic.

în context: Sfîntul Grigorie Teologul și slujirea în „apartament”

De ce o femeie i-a spart capul unui episcop

Pentru că era eretică (ariană) și avea ură față de episcopul ortodox care intrase într-un oraș pentru a-l pune pe scaunul ierarhic pe un nou episcop hirotonit, în locul fostului minciuno-episcop arian. Este vorba despre Sfințitul Mucenic Evsevie al Samosatelor (în sud-estul actualei Turcii), pomenit astăzi de Biserica Ortodoxă, trecut la Domnul în anul 379 sau 380.

În continuare mai detaliat:

***

Samosata se afla canonic sub jurisdicția Antiohiei. În acea vreme (secolul 4), erezia lui Arie se întărise şi vătămase pe mulţi, iar Biserica lui Hristos era tulburată de el. După moartea Sf. Împărat Întocmai cu Apostolii Constantin, împărăţia Răsăritului a luat-o fiul său, Constanţiu, care primise erezia lui Arie. Acela ajuta intens arienilor şi se lupta pentru dînşii, făcînd prigonire şi răutate ortodocșilor. Episcopul Evsevie din acea pricină a pătimit de la arieni multe supărări. 

După ce Eudoxie, minciuno-episcopul Antiohiei, ereticul cel de un gînd cu arienii, a venit la scaunul arhiepiscopiei Constantinopolului pentru bogăţie, s-a făcut sinod în Antiohia de toţi episcopii Siriei, pentru a alege alt patriarh în locul lui Eudoxie. Puţin însă era atunci numărul episcopilor şi al creştinilor dreptcredincioşi, căci mai mulţi erau eretici arieni, urmînd împăratului lor cel răucredincios. În acel sinod, sfîntul Evsevie era unul dintre cei întîi-şezători. Deci Evsevie, ştiind bine pe sfîntul Meletie, episcopul Sevastiei din Armenia, cum că este dreptcredincios şi ţine întru totul la învăţătura hotărnicită la Sinodul cel dintîi din Niceea (325), sfătuia pe toţi să aleagă la scaunul episcopal pe Meletie. Dar cei ce aveau socoteala arienilor, neştiind credinţa cea dreaptă a lui Meletie şi socotindu-l că este de un gînd cu dînşii, au ascultat cu înlesnire sfatul lui Evsevie şi, alcătuind asupra lui judecata alegerii de obşte, au întărit-o cu iscăliturile mîinilor lor şi au încredinţat-o lui Evsevie. După aceea, trimiţînd rugăminte la Meletie, cu împărătească voire l-au adus pe el în Antiohia cu mare cinste, ieşindu-i tot poporul în întîmpinare.

„Despre Viața în Hristos” – carte de căpătîi

Astăzi Biserica Ortodoxă face pomenirea unui sfînt teolog, filosof, liturghist, mistic, scriitor, savant și diplomat bizantin, reprezentant autentic al isihasmului (isihasm = Ortodoxie, în sensul în care fără isihasm nu există Ortodoxie, adică mîntuire). Nicolae Cabasila (1322-1391) a fost un apropiat al împăratului bizantin Ioan al VI-lea Cantacuzino, împreună cu care s-a retras la mănăstire. În disputa isihastă a luat partea monahilor atoniți, fiind apropiat cu sf. Grigorie Palama (1296-1359).

Lucrarea de căpătîi a sa este „Despre viața în Hristos” pe care o pun la dispoziție aici. Esența acesteia este în ideea că unirea cu Hristos este actualizată și desăvîrșită prin trei dintre tainele Bisericii, anume botezul, mirungerea și euharistia. Este structurată în șapte „Cuvinte”, după cum urmează:

1. VIAŢA IN HRISTOS SE DOBÎNDEŞTE PRIN SFINTELE TAINE
2. ROLUL SFÎNTULUI BOTEZ ÎN VIAŢA DUHOVNICEASCĂ
3. ROADELE SFÎNTULUI MIR ÎN VIAŢA DUHOVNICEASCĂ
4. ROADELE SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII ÎN VIAȚA DUHOVNICEASCĂ
5. CE ROADE ADUCE ÎN VIAŢA DUHOVNICEASCĂ TÎRNOSIREA SFÎNTULUI ALTAR?
6. CUM PUTEM PĂSTRA ROADELE VIEŢII DUHOVNICEŞTI DOBÎNDITE PRIN SFINTELE TAINE
7. CUM SE SCHIMBĂ SUFLETUL CREŞTINULUI DACĂ PE LÎNGĂ HARUL SFINTELOR TAINE SE ADAUGĂ ŞI STRĂDANIA PROPRIE

În lucrarea sa, Sf. Nicolae Cabasila „afirmă tranşant că nu este creştin decât acela care a realizat hic et nunc experienţa vie, conştientă a prezenţei Domnului. Cuvântul este înfricoşător pentru cei ce se străduiesc în Hristos fără a fi ajuns la o asemenea experienţă, şi scandalos pentru cei obişnuiţi – în spirit secular – să denunţe mărturiile sfinţilor ca basme ale unor veleitari. Însă afirmaţia sfântului trebuie acceptată ca mărturie a unei experienţe, a unui fapt trăit, şi nu ca o concluzie interesantă, “teoretică”, a unei antropologii hristologic-pneumatologice. Trebuie reţinut, de asemenea, că perspectiva sfântului Nicolae Cabasila nu este aceea a unui călugăr şi că, potrivnic ideii obişnuite (comode) despre privilegiile căii monahale în privinţa vieţii duhovniceşti, este o perspectivă spirituală realizabilă de orice credincios, în sfintele taine şi în viaţa comunităţii eclesiale.” (sursa)

Sf. Grigorie Teologul și slujirea în „apartament”

Sf. Grigorie Teologul (de Nazians); Autor: Sf. Andrei Rubleov, anul 1408

În anul 378, episcop oficial al cetății Constantinopolului era un oarecare Demofil, de credință arian (dar cu reputație bună), în subordinea căruia se aflau toate bisericile orașului. După ce împăratul Valent a murit (pe 9 august 378), turma mică a ortodocșilor din Constantinopol, nerecunoscîndu-l drept episcop pe Demofil, l-au rugat pe Grigorie Teologul să le fie păstor. După lungi convingeri din partea cunoscuților (inclusiv, se presupune, din partea Sf. Vasile cel Mare, care a răposat pe 1 ianuarie 379), Sf. Ierarh Grigorie a acceptat rugămintea ortodocșilor și a sosit în capitală în 379. Întrucît toate lăcașurile bisericești erau sub stăpînirea, timp de deja 4 decenii, a Bisericii oficiale (eretice), inclusiv biserica „Sfînta Sofia”, sfîntul ierarh Grigorie a început să săvîrșească slujbele bisericești într-o cameră, amenajată ca biserică, dintr-o casă ce se afla în centrul orașului. Acea casă aparținea unui senator pe nume Avlavie (căsătorit cu verișoara de-a doua a ierarhului, Teodosia). Sfîntul a numit biserica – „Anastasia” (Învierea), în cinstea biruinței Ortodoxiei asupra arianismului și ca îndemn simbolic pentru „învierea” credinței adevărate în Constantinopolul cuprins de erezie.

Ereticii au încercat prin felurite metode să-l izgonească pe episcopul ortodox (dar „ilegal”) din capitală. Întîi l-au acuzat de „triteism” –  că chipurile în loc de Unul Dumnezeu, Grigorie ar introduce trei dumnezei. Apoi au început tentativele de lichidare fizică. Odată, în Sîmbăta Mare a anului 379, în timp ce Sf. Grigorie săvîrșea taina botezului, în biserică a dat buzna o grupare de arieni, inclusiv monahi din oraș, care au cerut izgonirea lui Grigorie și au aruncat în el cu pietre, după care, acuzîndu-l de o oarecare ucidere, l-au adus pentru anchetare conducătorilor capitalei care, deși aveau o atitudine rezervată față de ierarh, nu au susținut acuzațiile clevetitorilor, căci nevinovăția acestuia era evidentă.

(republicare) Altfel despre Paisie Aghioritul sau Adresarea unui monah atonit „schismatic” către unul „canonic”

Cinstitul Stareţ, părintele Sava, a urmat politica celor 19 mănăstiri conducătoare ale Muntelui Athos, crezînd, precum mulţi alţii, că trebuie să facem anumite concesii şi îngăduinţe în chestiunile Credinţei, pentru o perioadă.

De vreme ce era plin de fapte bune, cu intenţii sincere şi bune, părinţii ce au venit în ultima vreme la Muntele Athos îl vizitau deseori pe părintele Sava. Îl dădeau drept pildă ucenicilor lor şi spuneau că dacă opoziţia şi protestele ziloţilor ar fi fost bune, de ce nu li se alătură cucernicul părinte Sava?

Cu toate acestea, cînd Patriarhul Ecumenic Dimitrie a conslujit împreună cu Papa Romei, în decembrie 1987, Părintele s-a ridicat; sufletul său nu mai putea suferi să se afle într-o așa de ostentativă Biserică ecumenistă. Împreună cu alţi asceţi, a protestat şi s-a îngrădit de toţi ceilalţi părinţi ai Muntelui Athos, ce urmau celor 19 mănăstiri. Nu se mai ducea la biserică în vreuna din cele 19 mănăstiri sau în chiliile ori dependinţele ce le urmau.

Toţi pomenitorii Patriarhului au început să se agite; din mănăstiri şi din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Părinte. Dar vizitele dese ce au devenit împovărătoare nu au slujit la nimic.

În cele din urmă, Părintele s-a simțit obligat să răspundă în scris unui călugăr care îl vizita des, răspunzînd astfel şi tuturor celorlalţi, bine organizaţi şi hotărîţi să îl convingă pe Părinte de greşeala sa. Iată textul scrisorii Stareţului:

* * *

În timpul vizitei la chilia noastră de acum cîteva zile, aţi repetat declaraţiile dogmatice neortodoxe, cum că ne găsim în afara Bisericii, deoarece nu îl pomenim pe Patriarhul Dimitrie [Papadopoulos, patriarh de Constantinopol în perioada 1972-1991; a continuat promovarea ereziei ecumeniste propovăduită din plin de predecesorii săi]. Aţi mai făcut şi alte declaraţii, din care pricină ne vedem siliţi să scriem cele ce urmează, spre cunoştinţa voastră deplină, de vreme ce dovezile şi respingerile pe care le-am oferit în timpul discuţiei noastre v-au distrus liniştea şi v-au supărat.

În Pateric se scrie că atunci cînd avva Agathon a fost întrebat dacă era mîndru, curvar şi eretic, a răspuns că primeşte primele două acuzaţii, căci era de folos sufletului său să facă astfel, dar nu şi că era un eretic, căci aceasta înseamnă despărţirea de Dumnezeu [1].

Sf. Teofan de Poltava – despre acțiunile nelegitime ale mitr. Antonie (Hrapovițki), primul întîistătător al ROCOR

Acțiunile nelegitime ale mitropolitului Antonie (Hrapovițki)

 Mitr. Antonie Hrapovițki (1863-1936)

1) Patriarhul Tihon și soboarele^[1] Sinodului din exil (din afara granițelor Rusiei) nu au recunoscut și nu recunosc autocefalia bisericii ortodoxe a Poloniei. Mitropolitul Antonie a recunoscut-o.

2) Soboarele din exil au osîndit introducerea stilului nou în biserica ortodoxă a Finlandei. Mitropolitul Antonie inițial a binecuvîntat introducerea stilului nou aici, iar apoi a osîndit-o, prin acest comportament contribuind mult la apariția tulburărilor bisericești în biserica ortodoxă finlandeză.

3) Atît autoritatea precedentă a Bisericii ruse, cît și soboarele din afara granițelor nu au recunoscut schisma^[2] bisericii Bulgariei față de cea grecească. Mitropolitul Antonie cu îndărătnicie o recunoaște.

4) Soboarele din exil au hotărît să nu se intervină în treburile bisericilor carpato-ruse și cehe din Cehoslovacia, ci să se ofere autorității bisericești sîrbe lucrarea de orînduire a acestor biserici, pînă la restabilirea vieții normale în Rusia. Mitropolitul Antonie prin intervenții repetate în aceste chestiuni a încălcat grosolan hotărîrile soboarelor, prin aceasta asmuțind împotriva sa atît guvernul ceh, cît și, în parte, autoritatea bisericească din Serbia.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 6 – ultima)

Fragmentele precedente:

>> Partea 1 <<

>> Partea 2 <<

>> Partea 3 <<

>> Partea 4 <<

>> Partea 5 <<

DESCARCĂ întreaga lucrare în format pdf.

 

---

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” – ECLEZIOLOGIA „viitoarei” „Biserici”

 ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” – eresurile ei de căpătîi

Poziţia promovată de autorii şi adepţii celor două „Mărturisiri …” este, din cîte putem vedea acum, una neortodoxă, în contradicţie cu cele predanisite de Sfinţii Părinţi în ceea ce priveşte atitudinea creştinilor faţă de eres şi eretici. Aceste „Mărturisiri …” se împotrivesc învăţăturii Bisericii Ortodoxe, Sfintei Predanii prin faptul că autorii lor nu rup părtăşia de potir cu ereticii (alias cu propovăduitorii ereziei). Prin această necurmare a părtăşiei cu ereticii, ei contribuie la răspîndirea ereziei în „tot trupul Bisericii” oficiale. Şi, după cum vom vedea, nu numai la aceasta.

Ce se întîmplă după moarte dacă faci fapte bune dar nu ai credința dreaptă

Fragment din Limonariu („Livada duhovnicească”), scrisă de Cuviosul Ioan Moshu, o antologie de povestiri şi îndemnuri duhovniceşti, aparţinînd călugărilor din mănăstirile răsăritene din secolele VI-VII. 

Capitolul 26.

VIAȚA FRATELUI TEOFAN, MINUNATA LUI VEDENIE ȘI DESPRE PĂRTĂȘENIA CU ERETICII

Un bătrîn cu numele Chiriac trăia în lavra Calamon din apropierea sfîntului rîu Iordan. Și era bătrînul îmbunătățit în fapte dumnezeiești. La el a venit un frate străin din ținutul Dara, cu numele Teofan, ca să-l întrebe pe bătrîn despre gîndul curviei. Bătrînul a început să-l sfătuiască cu felurite cuvinte de înțelpciune și viață curată. Folosindu-se mult fratele din cuvintele bătrânului, i-a spus:

– Eu, avva, am părtășie în țara mea cu nestorienii. De n-ar fi asta – aș fi rămas cu tine pe totdeauna!

Cînd a auzit bătrînul de numele lui Nestorie s-a întristat de pierderea fratelui și l-a sfătuit și l-a îndemnat să se despartă de această erezie vătămătoare și să vină la Sfînta Sobornică și Apostolică Biserică. Și i-a spus:

UNDE și CUM a murit „mitropolitul” Nicodim Rotov, tatăl duhovnicesc al „patriarhului” Kiril

”Mitropolitul” Nicodim Rotov şi iezuitul Miguel Arranz

Metaniile ortodoxe și cele catolice folosite de „mitropolitul” Nicodim Rotov

Slujba de pomenire a ereticului Nicodim Rotov la Vatican

Notă „Popas Alternativ”: 

Nicodim Rotov s-a născut în 1929 și a murit pe 5 septembrie 1978. În 1960, la „recomandarea” KGB-ului sovietic, a fost numit șef al Departamentului Relații Bisericești Externe al „Patriarhiei Moscovei” (PM), funcție în care s-a aflat pînă în 1972. A fost reprezentantul oficial al PM la „Consfătuirile panortodoxe” de la Rodos din 1961, 1963, 1964 și la cea din Chambesy din 1968 care au pregătit terenul pentru „Sinodul Panortodox”. Este cunoscut ca cel mai ecumenist „ierarh” al PM din secolul 20, o bună parte din biografia sa fiind jertfită pe altarul întîlnilor și conslujirilor ecumeniste cu Vaticanul – a 2-a casă a „mitropolitului” Nicodim Rotov. Ilustrativ este cazul cînd pe 14 decembrie 1970, în catedrala „Sfîntul Petru” din Vatican, Rotov i-a împărtășit pe „preoții” catolici – faptă vădit anti-canonică și eretică. Pe lîngă acestea, Rotov a susținut că „ateismul de tip comunist” nu este rău, întrucît „conține în sine principii morale care nu contravin normelor creștine”. Lucrarea ecumenistă intensă a lui Nicodim Rotov nu constituie o excepție, o particularitate personală a acestuia, ci reprezintă o urmare firească sau, altfel spus, faza a doua a serghianismului (relevant despre serghianism aici) – erezia pe baza căreia fost formată (de către Stalin în septembrie 1943) actuala „Patriarhie a Moscovei” – condusă în prezent de eresiarhul Kiril Gundeaiev. Înainte de și pe vremea cînd era arhiepiscop de Vîborg, actualul „patriarh” Kiril a fost ucenicul favorit al „mitropolitului” Nicodim, fiind tuns de către acesta în monahism în 1969.

Moartea subită a lui Nicodim Rotov a avut loc în contextul vizitei acestuia în fruntea delegației PM cu ocazia intronizării papei Ioan Paul I. 

„Mitropolitul” Nicodim Rotov cu actualul „patriarh al Moscovei” Kiril Gundeaiev

(de la stînga la dreapta) Kiril Gundeaiev (actualul „patriarh” Kiril), Nicodim Rotov, Alexei Osipov

FRAGMENT din interviul cu iezuitul Miguel Arranz, martor ocular al morții lui Nicodim Rotov, prezent la întrevederea acestuia cu papa, ca interpret pentru limba rusă al papei. Interviul a fost acordat în 2006 periodicului italian 30 Giorni.

(emisiune) Cauzele oculte ale Revoluției „Ruse” din 1917

În această emisiune s-a discutat despre:

• revoluția „rusă” din 1917
• vremurile de pe urmă
• Adevărul absolut vs adevărul relativ
• unirea principatelor din 1859
• cauzele Revoluției „franceze”
• cauzele Iluminismului
• cauzele Renașterii
• mișcarea catarilor
• cultul Mamonei
• civilizația apuseană
• și altele

Cum părtășia cu erezia împiedică apropierea de Dumnezeu

Găsim următoarea povestire (nr. 49) în Limonariu, una din cărțile de seamă ale Ortodoxiei scrisă de sfîntul Ioan Moshu în sec. 7: 

---

Preotul Anastasie ne povestește și această întâmplare.

Cînd Chivemer a ajuns duce al Palestinei, înainte de toate a venit să se închine în biserica Sfintei Învieri a lui Hristos Dumnezeu. Pe cînd se apropia, a văzut un berbec pornindu-se cu furie împotriva lui voind să-l împungă. Cuprins de mînie și frică, ducele s-a dat înapoi. Azaria, păzitorul Sfintei Cruci și ceilalți însoțitori l-au întrebat:

Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (3)

/ acest blog nu ține în vreo formă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România /

 

---

Aici capitolul 1 și capitolul 2.

---

Capitolul III

Semnificaţia ecleziastică a calendarului

Este binecunoscut faptul că Sfintele Canoane – sub pedeapsa cu caterisirea şi afurisirea – interzic participarea la tainele ereticilor sau schismaticilor şi chiar simpla rugăciune împreună cu aceştia. Creştinii ortodocşi nu pot fraterniza cu ereticii, nu doar în acele chestiuni care privesc cele sfinte, ci nici măcar, dacă este cu putinţă, în expresia vieţii obişnuite de zi cu zi, de exemplu:

1. Sfîntul Ioan Evanghelistul şi Teologul a refuzat să intre în băile publice în care era prezent Cerint, faimosul eretic al antichităţii.

Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (2)

/ acest blog nu ține în vreo formă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România /

 

---

Aici capitolul 1.

---

Capitolul II

Calendarul praznical ca Predanie a Bisericii

Dacă înainte de 1924 Biserica nu ar fi luat poziţie faţă de problema calendarului, ar fi fost posibilă acceptarea unei discuţii pe marginea acestui subiect. Cu toate acestea, Biserica a analizat argumentele adversarilor ei cu mult timp în urmă şi cunoştea pe deplin neajunsurile astronomice ale calendarului său; însă, chiar aşa, a refuzat cu fermitate să-l schimbe. Biserica nu a exprimat doar un punct de vedere sau a lăsat chestiunea ca o teologumenă (o învăţătură teologică care poate fi dezbătută), ci, mai exact, ea a luat o poziţie clară, nu numai interzicînd utilizarea calendarului papal, ci chiar anatematisindu-l prin sinoade pan-ortodoxe. Prin urmare, cum putem noi, fără nici un motiv valid şi fără a încălca Predania, să revenim asupra acestei chestiuni care a fost deja analizată de Biserică şi în privinţa căreia ea și-a dat deja verdictul?

Noii mucenici ai Rusiei despre serghianism și „patriarhia Moscovei”

Din „Chemarea Kieveană”, alcătuită de Sfîntul Nou Mucenic Ep. Damaschin (Țedrik), împușcat în 1937:

„[…] Credem că nu noi, ci mitr. Serghie Stragodorţki şi cei dimpreună cu dînsul sînt cuprinşi de acel vis straşnic, cum că Biserica poate fi zidită pe concesii omeneşti şi pe neadevăr. Pe cînd noi afirmăm că minciuna poate da naştere doar minciunii şi nu poate fi temelie a Bisericii. Avem în faţa ochilor calea ruşinoasă a „bisericii celor ce viclenesc”, a renovaţionismului; de această ruşine, a cufundării treptate în mlaştina compromisurilor şi a lepădărilor tot mai straşnice, va avea parte societatea bisericească, dacă va merge pe calea schiţată de făptuirile sinodului”.

Cît de gravă este în fața Domnului hirotonirea preoților și episcopilor nevrednici

Astăzi Biserica lui Hristos îl prăznuiește pe sfîntul Leon, papă al Romei între anii 440-461. În viața acestui sfînt găsim unele momente deosebite și actuale pentru vremurile noastre:

Cum l-a înfruntat Leon pe marele și înfricoșatul Atila, conducătorul hunilor

Cînd Atila, stăpînitorul hunilor şi tiranul cel cumplit, care se numea „biciul lui Dumnezeu”, biruind multe ţări, a mers şi asupra Italiei, vrînd să o pustiiască cu foc şi sabie, papa Leon, văzînd că nimeni nu putea să se împotrivească aceluia, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu cu postire şi cu lacrimi, cerînd de la El apărare şi chemînd în ajutor pe Sfinţii marii Apostoli Petru şi Pavel. Apoi a mers singur la acel tiran ca să-l roage să se potolească, gata fiind să moară pentru oile sale. Şi vorbind către dînsul cu dulci cuvinte de Dumnezeu însuflate, l-a prefăcut din lup în oaie, că a ascultat tiranul cuvintele plăcutului lui Dumnezeu, cu blîndeţe şi cu smerenie, minunîndu-se de arhiereasca sa îmbrăcăminte şi înspăimîntîndu-se de cinstita şi sfînta lui faţă. Deci a făcut toate după dorirea lui şi s-a dus din hotarele Italiei la locul său.

Boierii şi voievozii lui Atila, mirîndu-se de neobişnuita şi grabnica lui schimbare în blîndeţe, îl întrebau pe dînsul: „Pentru ce s-a temut de un roman, care fără de arme venise la dînsul şi l-a ascultat şi ca un biruit a fugit, lăsînd atîta pradă în pămîntul Italiei?” Atila le-a răspuns: „N-aţi văzut voi ceea ce am văzut eu. Am văzut doi bărbaţi, în chip de îngeri, pe Sfinţii mari Apostoli Petru şi Pavel, de amîndouă părţile papei, iar în mîini ţinînd săbii, cu moarte mă îngrozeau pe mine, de nu voi asculta pe arhiereul lui Dumnezeu”. Astfel, era înfricoşat marele şi plăcutul lui Dumnezeu Leon, nu numai celor nevăzuţi, ci şi celor văzuţi vrăjmaşi. Apoi era preaiubit de oile sale, că pentru dînsele nu s-a temut a merge la tiranul care năvălea şi chiar de i-ar fi fost lui a pătimi, nu se înspăimînta.

Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (1)

Publicăm, pe capitole, cartea „Problema Calendarului” (The Calendar Question) care a fost scrisă de părintele Vasile Sakkas în 1973. Această carte este de folos creștinilor care sînt sincer interesați să se lămurească din perspectivă ortodoxă în privința controversei stil nou – stil vechi, care este mai mult decît o simplă controversă; este o problemă ce ține de mîntuire, de rai și iad.

---

/ acest blog nu ține în vreo formă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România /

 

Capitolul I

Însemnătatea dogmatică a calendarului bisericesc

Calendarul ,,nu este dogmă” – susţin adversarii noştri, lăsînd astfel să se înţeleagă că oricine poate să facă cu el ce doreşte. Este chestiunea calendarului o problemă cu adevărat dogmatică? Fireşte, aceasta depinde de perspectiva din care examinezi problema. Barba şi rasa mea nu constituie cu siguranţă o dogmă, pentru că existenţa lor nu creşte sau micşorează numărul Persoanelor Sfintei Treimi. Cu toate acestea, dacă desconsider însemnele preoţiei mele cu care m-a onorat Biserica lui Hristos – pe care ea le socoteşte mai preţioase decît purpura împărătească – nu voi jigni astfel Biserica însăşi? Chiar dacă rasa şi barba mea nu constituie prin ele însele o dogmă, dacă le lepăd fără nici un motiv, nu necinstesc Biserica care m-a cinstit pe mine şi care este temelia tuturor dogmelor? Prin urmare, cum este cu putinţă să izolez dogmele de restul vieţii şi trăirii Sfintei, Soborniceştii Biserici Ortodoxe a lui Hristos?

Mărturii despre preotul Cleopa Ilie

fragment din cartea „Viața, pătimirile și minunile sfîntului Ierarh Glicherie Mărturisitorul”,

Ed. Schimbarea la Față, 2012

„Născut în anul 1912, părintele Cleopa a ţinut rînduiala sărbătorilor după calendarul iulian, alături de părinţii lui trupeşti, pînă la vîrsta de 12 ani (anul 1924). Cu toate acestea însă, el a fost cel mai cunoscut preot al stilului nou care a tunat şi fulgerat împotriva „stiliştilor” din România. Încă din anii ’50 ai secolului trecut, generaţii de oameni cu sau fără studii teologice îşi alimentau, din propovăduirile sale, ura şi atitudinea faţă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi şi de credincioşii ei. Toate aceste minciuni au fost adunate de către ucenicii săi şi publicate în seria de cărţi intitulate „Ne vorbeşte părintele Cleopa”.

Cînd poate fi primit ca preot cel hirotonit de ereticii ecumeniști

Publicăm un fragment din Scrisoarea nr. 53 a Sf. Teodor Studitul către citețul Ștefan și celor împreună cu el, scrisă în anul 809, din cartea „Dreapta credință în scrierile Sfinților Părinți – volumul 1”, Ed. Sophia, București, 2006.

Să cercetăm, dar, şi să ne grijim cu de-amănuntul de la cine sîntem datori să ne împărtăşim: dacă mărturiseşte dreapta credinţă, dacă nu a fost hirotonit pe bani, dacă nu este adevărat altceva din cele bănuite cu privire la viaţa lui şi din alunecările despre care s-a auzit în legătură cu el. Iar dacă are hirotonia dată de cutare, fie eretic, fie hirotonit pe bani, dar el nici eretic nu este, nici hirotonit cu bună ştiinţă de unul care ia bani, adică de un simoniac, ci mărturiseşte tot adevărul şi păzeşte şi credinţa, şi canoanele neştirbite, şi leapădă şi pe cei care le ştirbesc pe amîndouă, nu avem nici o pricină de îndepărtare faţă de el. Căci neosîndit este unul ca acesta, după sfinţii arătaţi mai înainte şi, prin ei, după toţi.

Deci astfel şi noi ne împărtăşim şi vă sfătuim şi pe voi să faceţi acelaşi lucru, dacă vom fi ascultaţi. Fiindcă dacă se cercetează prea mult, pe de-o parte, se alungă, precum s-a arătat, poruncile Părinţilor, iar pe de alta, încetează marele dar al preoţiei prin care avem numele de creştin; şi cădem iar în slujirea păgînească (ceea ce e nelalocul lui); şi în acest caz şi cei ce ţin cu scumpătate credinţa nu pot să găsească nici în Apus, nici în Răsărit ceea ce caută, fiindcă toţi sînt caterisiţi prin împreuna-liturghisire a unora cu alţii. Fiindcă e limpede că în vremea lui Tarasie, cu întîistătătorul romanilor au slujit împreună şi apocrisiarii [trimișii oficiali ai Bisericii din Roma la Constantinopol] trimişi de acolo, şi aceia poate au slujit împreună cu cei din Răsărit, şi de aici ruinate sînt toate cele ale preoției.

Sintetizînd cele scrise de Sf. Teodor Studitul, putem enumera criteriile după care un preot venit de la eretici poate fi primit de către cei ortodocși (adică de cei care nu se află în comuniune cu erezia și ierarhii/preoții eretici):

1. Mărturisește întru totul dreapta credință (= este ortodox după credință)
2. Păzește întru totul canoanele Bisericii (inclusiv calendarul bisericesc)
3. Dacă nu sînt adevărate careva zvonuri privind eventuale devieri grave de comportament (sodomie, violenţă, vrăjitorie etc.)
4. Nu a fost hirotonit pe bani (= simonie) de către un episcop care a fost hirotonit pe bani (este simoniac) și/sau care hirotonește pe alții pe bani
5. Dacă a fost hirotonit de un ierarh eretic, la acel moment nu avea cunoștință despre erezia respectivă și despre credința eretică a episcopului pe care îl știa drept ortodox
6. S-a lepădat de părtășia cu ierarhii, preoții și mirenii eretici și nu are nici o comuniune cu aceștia (nici în slujbă, nici în rugăciunile obștești și particulare, nici nu-i pomenește în vreun fel la slujbă și, în special, la proscomidie)

Notă: În vremurile noastre, principalele erezii în care au căzut de ceva vreme Bisericile Oficiale sînt ecumenismul (împreună cu nou-calendarismul ca parte componentă a ecumenismului) și (neo)serghianismul.

Cum s-a botezat un păgîn convertit la Ortodoxie

Pe 9/22 ianuarie, Biserica lui Hristos îl prăznuiește pe sfîntul mucenic Polieuct, în viața căruia se găsește un aspect mai deosebit al săvîrșirii Tainei Botezului în condiții excepționale:

În vremea lui Deciu (249-251) şi Valerian (253-259), împăraţii Romei, erau doi ostaşi cinstiţi, Nearh şi Polieuct, din cetatea Melitinei, pămîntul Armeniei, care împrietenindu-se între ei, aveau atîta dragoste unul către altul, încît nici între fraţi nu se afla aşa iubire, pentru că fiecăruia din ei i se părea că în prietenul său îşi are viaţa şi sufletul.

Nearh era creştin dreptcredincios şi în legea Domnului desăvîrşit, iar alesul Polieuct era elin (păgîn), neluminat cu credinţa cea adevărată, însă avea obiceiurile cele creştineşti şi se împodobea cu toate faptele bune, fiind în toate ca un măslin roditor; aceasta numai îi lipsea, căci încă nu era în casa Domnului (Biserică). Deci se îngrijea Nearh ca să-l aducă la credinţa creştinească, adeseori citindu-i dumnezeieştile Scripturi şi arătîndu-i deşertăciunea şi urîciunea închinării la idoli; dar încă nu venise ceasul întoarcerii lui şi al mîntuirii, cel înainte însemnat de Dumnezeu, pînă ce s-a auzit prin tîrguri şi prin uliţe citindu-se porunca cea fără de Dumnezeu a păgînilor împăraţi, care îi silea pe toţi la închinarea zeilor lor, şi-i îngrozea cu chinuri de multe feluri, dacă s-ar fi aflat cineva nesupus şi neascultător.