Prima pagină > Calendarul bisericesc, Istorie, Ortodoxie > Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (3)

Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (3)

/ acest blog nu ține în vreo formă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România /

 


Aici capitolul 1 și capitolul 2.


Capitolul III

Semnificaţia ecleziastică a calendarului

Este binecunoscut faptul că Sfintele Canoane – sub pedeapsa cu caterisirea şi afurisirea – interzic participarea la tainele ereticilor sau schismaticilor şi chiar simpla rugăciune împreună cu aceştia. Creştinii ortodocşi nu pot fraterniza cu ereticii, nu doar în acele chestiuni care privesc cele sfinte, ci nici măcar, dacă este cu putinţă, în expresia vieţii obişnuite de zi cu zi, de exemplu:

1. Sfîntul Ioan Evanghelistul şi Teologul a refuzat să intre în băile publice în care era prezent Cerint, faimosul eretic al antichităţii.

2. Canonul 11 al celui de-al VI-lea Sinod Ecumenic porunceşte: Nici unul din cei ce se numără în ieraticeasca tagmă, sau mirean, să nu mănînce azimile cele de la iudei, nici să se împrietenească cu aceştia, nici la boale să-i cheme, şi doftorii de la dînşii să primească, nici în băi nicidecum să se scalde împreună cu aceştia. Iar de s-ar apuca cineva a face una ca aceasta; de va fi cleric, să se caterisească, iar de va fi mirean, să se afurisească.

Şi într-adevăr, aşa este firesc, pentru că nu putem separa viaţa noastră duhovnicească de viaţa noastră cotidiană. Dacă am face aceasta, am fi obligaţi să introducem ‘paranteze’ în viaţa noastră care ne-ar ‘dezlega’ de aducerea aminte neîncetată de Dumnezeu, şi de aici, toate activităţile noastre legate de profesie, familie, divertisment şi relaxare nici nu ar coincide, nici nu ar fi direcţionate către ţelul final al existenţei noastre: unirea cu Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru. Un creştin ortodox îşi rînduieşte viaţa de zi cu zi într-un fel şi cel care este păgîn sau eretic într-alt fel. El are alt scop, altă raţiune de a fi, alt orizont, altă nădejde; într-un cuvînt, el este alt [fel de] om.

Cu toate acestea, moderniştii de astăzi, fiind adepţii unei iubiri care este sentimentală [sufletească, în contrast cu cea duhovnicească, după limbajul Sf. Părinți – nota Popas Alternativ], au pierdut orice noţiune a relaţiei împletite strîns şi riguros care există între dogma şi ocîrmuirea Bisericii, între expresia duhovnicească şi disciplinară a vieţii Bisericii ca un întreg, precum şi în viaţa fiecăruia dintre credincioşi. Astfel, într-un mod extrem de superficial, fără nici un fundament teologic, ei atribuie canoanelor în speţă o înclinaţie intolerantă sau fanatică a unei epoci bisericeşti demult apuse. Dar nu aceasta este semnificaţia disciplinei canonice. Biserica nu este nici pătimaşă, nici fanatică, nici dispreţuitoare faţă de oameni. Ea iubeşte oamenii cu dragostea lui Dumnezeu, care voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4). De aceea, haideţi să vedem care este adevărata pricină pentru această interzicere a comuniunii cu ereticii.

Înfierea credincioşilor prin Iisus Hristos

În epistola sa către efeseni, Apostolul Pavel ne învaţă că Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos … ne-au ales pre noi … rînduindu-ne pre noi spre moştenirea fiească prin Iisus Hristos, nu datorită aşa-ziselor noastre ’vrednicii’, ci după buna-voinţa voii sale, spre lauda slavei darului său (Efeseni 1, 3-6).

Într-adevăr, prin împărtăşirea cu dumnezeieştile taine noi devenim un trup (Efeseni 3, 6) şi un sînge cu Hristos. Precum spune Apostolul Pavel: Paharul binecuvîntării care binecuvîntăm, au nu este împărtăşirea sîngelui lui Hristos ? Pîinea care frîngem, au nu este împărtăşirea trupului lui Hristos? Căci o pîine, un trup, cei mulţi sîntem; că toţi dintr-o pîine ne împărtăşim (I Corinteni 10, 16-17). În alt loc, Mîntuitorul Însuşi spune că cela ce mănîncă Trupul Meu şi bea Sîngele Meu, întru Mine petrece, şi Eu întru el (Ioan 6, 56). În plus, Sfînta Biserică ne îndeamnă, zicînd: ,,Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi”. Prin urmare, dacă devenim de un trup şi de un sînge cu Hristos Însuşi, sîntem cu toţii fraţi între noi. Din acest motiv, Sfintele Scripturi Îl numesc pe Hristos întîi născut întru mulţi fraţi şi spun că noi sîntem asemenea chipului Fiului (Romani 8, 29) lui Dumnezeu, Tatăl nostru.

Aşadar, prin înfierea noastră întru Hristos noi devenim fraţi, nu după modelul unui sindicat sau al vreunui organism social, sau nici măcar datorită acceptării de către noi a unei credințe comune, ci tocmai pe baza unei realităţi duhovniceşti şi harice. Noi sîntem fraţi deoarece am venit cu toţii din acelaşi pîntece, din aceeaşi mitră: cristelniţa Bisericii Universale a lui Hristos.

Potrivit învăţăturii Sfîntului Ciprian al Cartaginei, ,,cel care nu are Biserica drept Mamă nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată”. Într-adevăr, adunarea ereticilor – întrucît nu este Biserica – nu are pîntece, adică o cristelniţă pentru a da naştere fiilor şi fiicelor pentru împărăţia cerurilor. Deci, ereticul nu este fratele meu, de vreme ce el nu are aceeaşi mamă cu mine şi, în consecinţă, nici acelaşi Tată.

Dacă aş îndrăzni să-L numesc, împreună cu un eretic, pe Dumnezeul cerului ’Tatăl nostru’ ar fi ceva nelalocul lui şi o minciună. Cum aş putea atribui unui eretic însuşirile fieşti şi frăţeşti pe care nu le are din fire? Dacă eu sunt înfiat de Tatăl prin Iisus Hristos şi apoi mă întorc pe aceeaşi treaptă cu ereticul, arăt că nu preţuiesc deloc înfierea care mi-a fost dăruită prin har. Subestimez acest dar şi dispreţuiesc şi necinstesc pe Dătătorul şi izvorul lui, prin aceasta ,,dovedindu-mă nerecunoscător faţă de Binefăcătorul”.

Există o distincţie clară există între fii şi străini

Fiind prin har fiii ’femeii libere’, adică ai Bisericii care este Mama noastră a tuturor, nu avem dreptul să ne socotim egali cu fiii lui Agar, femeia egipteancă, ’roaba’, ai cărei copii nu moştenesc împărăţia cerurilor pentru că, duhovniceşte, ea este stearpă. Mai mult decît atît, noi aflăm din Scripturi că fiii născuţi liberi nu-şi au moştenirea cu fiii robilor.

Prin urmare, pentru aceasta canoanele interzic rugăciunea în comun cu ereticii şi schismaticii; astfel, într-un mod simplu, ele fac vădită în viaţa reală realitatea tainică a înfierii noastre în Hristos şi înrudirea duhovnicească care există între fraţii care sînt mădulare ale aceluiaşi Trup. Pentru că ereticul nu are nici biserică, nici altar, nici preoţie prin care să poată deveni ’de acelaşi sînge’ cu mine şi, în consecinţă, să cheme împreună cu mine pe Tatăl meu Carele este în ceruri. De aceea, Sfînta Biserică porunceşte:

Canonul 71 apostolic

Dacă vreun creştin ar aduce untdelemn la altarul păgînilor, sau în sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, sau lumînări ar aprinde, să se afurisească.

Canonul 45 apostolic

Episcopul, sau presbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugîndu-se numai, să se afurisească; iar de au dat lor voie, ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească.

Canonul 33 al Sinodului din Laodiceea

Nu se cuvine cu ereticii sau cu schismaticii a se ruga împreună.

Canonul 32 al Sinodului din Laodiceea

Nu se cuvine a lua binecuvântările ereticilor, care mai mult sînt necuvîntări decât binecuvîntări.

Canonul 38 al Sinodului din Laodiceea

Nu se cade a lua azime de la iudei, ori a se împărtăşi (creştinii) cu păgînătăţile lor.

Canonul 46 apostolic

Episcopul, sau presbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul?

Canonul 68 apostolic

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon ar primi a doua hirotonie de la oarecine, să se caterisească şi el şi cel ce l-a hirotonisit. Fără numai de ar dovedi, că de la eretici are hirotonia. Că cei ce de la unii ca aceştia sînt botezaţi, sau hirotonisiţi, nici credincioşi, nici clerici este cu putinţă a fi.

Canonul 65 apostolic

Dacă vreun cleric, sau mirean va intra în sinagoga iudeilor, sau a ereticilor, spre a se ruga, să se şi caterisească, şi să se afurisească.

Canonul 6 al Sinodului din Laodiceea

Să nu fie iertat ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu, stăruind ei în eres.

Canonul 9 al Sinodului din Laodiceea

Să nu fie iertat a merge cei ai bisericii, la cimitirele, ori la cele ce se zic martirii ale tuturor ereticilor, pentru rugăciune, ori pentru vindecare. Ci unii ca aceştia, de vor fi credincioşi, să se facă achinoniţi (neîmpărtăşiţi) pînă la o vreme, iar pocăindu-se, şi mărturisindu-se că au greşit, să se primească.

Canonul 9 al Sfântului Timotei al Alexandriei

Întrebare: De este dator clericul a se ruga, fiind de faţă arieni sau alţi eretici? Sau de nu-l vatămă pe el nimic, cînd face el rugăciunea, adică proaducerea?

Răspuns: La dumnezeiasca aducere diaconul strigă mai înainte de sărutare: Cei neîmpărtăşiţi ieşiţi. Deci nu li se cuvine a fi de faţă. Fără numai de făgăduiesc a se pocăi, şi a fugi de eres.

Deosebirea dintre credincioşi şi necredincioşi cu ajutorul calendarului praznical

În opoziţie cu următorii Fanarului, care au hotărît că sărbătorile ar trebui prăznuite în acelaşi timp şi la aceleaşi date cu ereticii, canoanele interzic ca datele sărbătorilor noastre să coincidă în mod voluntar cu cele ale ereticilor.

Canoanele 7 şi 70 apostolice

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, Sfînta zi a Paştilor mai înainte de primăvăreasca isimerie cu iudeii o va săvîrşi, să se caterisească.

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, sau oricine din catalogul clericilor, va posti împreună cu iudeii, sau va prăznui cu dînşii, sau ar primi de la dînşii ospăţurile praznicului, precum azime, sau ceva de acest fel, să se caterisească, iar de va fi mirean, să se afurisească.

Canoanele 37 şi 39 ale Sinodului din Laodiceea

Nu se cade de la iudei, ori de la eretici a lua sărbătoreştile trimiteri, nici a serba împreună cu ei.

Nu se cade a serba împreună cu păgînii, şi a se împărtăşi de nedumnezeirea lor.

Istoria ne învaţă că evreii au tăinuit data prăznuirii Paştilor de samarineni; din acest motiv, samarinenii erau nevoiţi în fiecare an să recurgă la diverse viclenii pentru a afla data reală. Cu toate acestea, evreii foloseau diferite şiretlicuri pentru a-i induce în eroare pe samarineni şi a-i sili astfel să-şi prăznuiască Paştele la o dată diferită de cea a lor.

Prin urmare, noi aflăm din antichitate că poporul lui Dumnezeu evita orice coincidenţă voluntară a datelor sărbătorilor sale cu cele ale ereticilor.

De ce ne-am separat de cei de stil nou

Avînd în vedere cele de mai sus, noi am fost siliţi în 1924 să ne separăm de Biserica de stat a Greciei din cauza schimbării calendarului bisericesc, pentru că această schimbare:

1) subminează fundamentul dogmatic şi canonic al Bisericii Ortodoxe şi expune credincioşii Bisericii influenţelor periculoase ale diverselor erezii;

2) nesocoteşte canonul cu privire la stabilirea datei Paştilor, despre care sinoadele şi Părinţii de dinaintea noastră şi-au formulat judecata; [este o afirmație inexactă; în realitate, calendarul „iulian îndreptat” în forma actual acceptată de „Ortodoxia mondială” ecumenistă nesocotește ciclul mineal – al sărbătorilor cu dată neschimbătoare. Dintre toate Bisericile oficiale ecumeniste, „doar” Biserica „ortodoxă” a Finlandei și cea a Estoniei au introdus calendarul nou și pentru sărbătorirea Paștelui, fapt anatemizat de Sinoadele Bisericii, la fel ca și introducerea calendarului nou în ciclul mineal, după cum s-a arătat mai înainte în materialul defață – nota Popas Alternativ]

3) distruge unitatea Bisericii şi principiile sale sinodale şi seamănă seminţele dezbinării şi anarhiei printre ortodocşi;

4) dispreţuieşte Predania Bisericii care a fost respectată de-a lungul veacurilor; pe cîtă vreme Sinoadele Bisericii ne-au poruncit: „Obiceiurile cele din început ţină-se” (Canonul 6 al Primului Sinod Ecumenic); „Fiindcă obicei, şi predanie veche, s-a apucat a se ţinea …” (Canonul 7 al Primului Sinod Ecumenic); ,,… după canoanele cuvioşilor Părinţi, şi după vechiul obicei …” (Canonul 8 al celui de-al III-lea Sinod Ecumenic). Aşa grăiesc sinoadele despre chestiuni administrative care sînt inferioare celei a calendarului praznical;

5) nu numai că nu reprezintă sobornicitatea Bisericii, ci constituie o acţiune rebelă şi arbitrară al cărei scop este dezintegrarea Ortodoxiei soborniceşti.

Ne-am separat de ei deoarece problema calendarului praznical este o chestiune de credinţă, canonul 31 apostolic justificînd separarea noastră pentru un astfel de temei. În orice caz, un motiv chiar mai puternic este acela că, precum am spus mai sus, calendarul praznical a fost utilizat ca avangarda ecumenismului care, în ciuda jurisprudenţei celor de stil nou, constituie o erezie „osîndită de Sfintele Sinoade, sau de Sfinţii Părinţi”, potrivit canonului 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol.

(va urma)

Sursa: catacombeleortodoxiei.ro


Alte materiale de folos la temă:

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: