Prima pagină > Atitudine, Cuvînt Bun, Ortodoxie > Fundamental pentru un creștin: despre ce înseamnă închinarea „în duh și adevăr”

Fundamental pentru un creștin: despre ce înseamnă închinarea „în duh și adevăr”

 

Închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi Adevăr: că Tatăl acest fel caută să fie cei ce se închină Lui (Ioan 4, 23).

Iubiţi fraţi! Am auzit acum în Evanghelie că adevăraţii slujitori ai Dumnezeului Celui adevărat se închină Lui în Duh şi Adevăr; că Dumnezeu caută, adică doreşte să aibă asemenea închinători. Dacă Dumnezeu doreşte să aibă asemenea închinători, înseamnă, bineînţeles, că El primeşte numai asemenea închinători şi slujitori, că numai asemenea închinători şi slujitori îi plac. Învăţătura aceasta ne-a vestit-o însuşi Fiul lui Dumnezeu. Să credem învăţăturii lui Hristos! Să primim cu toată dragostea atotsfînta învăţătură a lui Hristos! Iar pentru a urma Lui în amănunţime, să cercetăm ce înseamnă a te închina lui Dumnezeu Tatăl cu Duhul şi cu Adevărul.


Adevărul este Domnul nostru Iisus Hristos, precum a dat El mărturie despre Sine: Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa (Ioan 14, 6). Adevărul este Cuvîntul lui Dumnezeu: Cuvîntul Tău este adevărul (Ioan 17, 17). Acest Cuvînt era mai înainte de veci în Dumnezeu, a fost rostit de Dumnezeu şi către Dumnezeu; acest Cuvînt este Dumnezeu: acest Cuvînt este Făcătorul tuturor, văzutelor şi nevăzutelor (Ioan l, l, 3; Col. l, 16). Acest Cuvînt trup S-a făcut şi S-a sălăşluit întru noi, şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (Ioan l, 14). Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, ci Cuvîntul lui Dumnezeu, Fiul Cel unul-născut, Care este în sînul Tatălui, Acela a mărturisit (Ioan l, 18). Fiul lui Dumnezeu, Cuvîntul lui Dumnezeu, L-a mărturisit înaintea oamenilor, L-a arătat pe deplin oamenilor pe Dumnezeu: Fiul lui Dumnezeu le-a arătat oamenilor adevărul la care ei singuri nu puteau ajunge, mărturisind şi întărind în chip de netăgăduit adevărul prin prea îmbelşugata dare a harului dumnezeiesc. Din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har: că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul prin Iisus Hristos s-au făcut (Ioan l, 16-17). Asta înseamnă: Iisus Hristos nu a adus vreo înţelegere mai mult sau mai puţin amănunţită şi limpede a harului şi adevărului, ci însuşi harul, însuşi adevărul au fost date oamenilor, sădite în oameni fiinţial. Am fost făcuţi părtaşi dumnezeieştii firi (II Petru l, 4).

Adevărul are Duhul său propriu. Acest Duh este numit Duhul Adevărului (Ioan 15, 26 şi 16, 13). El este Duhul, Care de la Tatăl purcede (Ioan 15, 26). El este Duhul Sfînt al lui Dumnezeu (Ioan 14, 26). El este Duhul Fiului (Galateni 4, 6), întrucît alcătuieşte împreună cu Tatăl şi cu Fiul o singură şi nedespărţită Fiinţă dumnezeiască. Primirea Adevărului este totodată şi primire a Sfîntului Duh: fiindcă Adevărul Cel atotsfînt vesteşte despre Sine că El va trimite pe Sfîntul Duh de la Tatăl ucenicilor Săi. Este firesc ca Sfîntul Duh al Adevărului să adăsteze acolo unde lucrează Sfîntul Adevăr şi să pecetluiască lucrările lui. Deopotrivă, unde lucrează Sfîntul Duh se află arătarea preaîmbelşugată a Adevărului, precum şi Domnul le-a grăit ucenicilor Săi: Iar cînd va veni Acela, Duhul adevărului, vă va povăţui pe voi la tot adevărul (Ioan 16, 13). Înfăţişînd minunata legătură dintre Cuvîntul dumnezeiesc şi Duhul Cel dumnezeiesc, Domnul a zis despre Duhul: Acela pe Mine Mă va slăvi, că dintr-al Meu va lua şi va vesti vouă. Toate cîte are Tatăl, ale Mele sunt (Ioan 16, 14-15). Duhul vesteşte şi arată oamenilor pe Fiul Cel de o fiinţă cu El – Duhul, Care este atras de oameni prin credinţa acestora în Fiul Cel de o fiinţă cu Duhul. Pe adevăratul creştin, Sfîntul Duh îl zideşte duhovniceşte şi îl schimbă la faţă întru sălaş al lui Dumnezeu (Efeseni 2, 22); El zugrăveşte şi sălăşluieşte pe Hristos în omul cel lăuntric (Efeseni 3, 16-17). El aduce oamenilor înfierea de către Dumnezeu, făcîndu-i asemănători cu Hristos, sălăşluind în ei însuşirile lui Hristos (Ioan 14, 6). Oamenii înfiaţi de Dumnezeu se roagă Lui ca unui Tată, fiindcă Duhul Sfînt mărturiseşte, în chip cu totul învederat şi simţit, duhului omului înnoit de El (Romani 8, 16) despre unirea acestui om cu Dumnezeu, despre înfierea lui de către Dumnezeu. Întrucît sunteţi fii, spune Apostolul, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: Avva Părinte! (Galateni 4, 6). Acest fel de închinători sunt recunoscuţi drept adevăraţi închinători ai lui Dumnezeu! Pe închinătorii de acest fel, care se închină lui Dumnezeu în Duh şi Adevăr, îi caută şi îi primeşte Dumnezeu. În afara adevăratului creştinism nu este nici cunoştinţă de Dumnezeu, nici slujire lui Dumnezeu.

Nimeni nu vine la Tatăl, fără numai prin Mine (Ioan 14, 6), a grăit Domnul. Pentru cel care nu crede în Domnul Iisus Hristos nu este Dumnezeu: Tot cel ce tăgăduieşte pe Fiul, nici pe Tatăl nu-L are (I Ioan 2, 23), cel ce nu crede în Fiul nu va vedea viaţă, ci mînia lui Dumnezeu va rămîne peste el (Ioan 3, 36). Nu este cu putinţă să ne apropiem de Dumnezeu, nu este cu putinţă să intrăm în vreo împărtăşire cu Dumnezeu altfel decît prin mijlocirea Domnului nostru Iisus Hristos, singurul mijlocitor, singurul mijloc de împărtăşire între Dumnezeu şi oameni! Nu este adevărată cunoaştere a Domnului Iisus Hristos fără mijlocirea Sfîntului Duh! Nimeni nu poate numi pe Domnul Iisus, a zis Apostolul, fără numai întru Duhul Sfînt (I Cor. 12, 3). De n-are cineva Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui (Romani 8, 9). În afara creştinismului nu e virtute vrednică de Cer! „Binele”, a zis Preacuviosul Marcu Ascetul, „nu poate fi nici crezut, nici lucrat, fără numai în Hristos Iisus şi în Sfîntul Duh” Nevrednice sunt de Dumnezeu faptele bune cele după firea omenească, ce vin din firea noastră căzută, în care binele este amestecat cu răul, în care binele în cea mai mare parte de abia se bagă de seamă din pricina mulţimii răului. Firea căzută este în stare cu precădere de rău, precum a dat mărturie Dumnezeu însuşi: Se pleacă cugetul omului cu osîrdie spre cele rele din tinereţile lui (Fac. 8, 21). Voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri (Luca 11, 13). Atîta preţ are în faţa Evangheliei şi a lui Dumnezeu bunătatea firească a omului şi faptele ce izvorăsc din ea! În deşert proslăveşte firea căzută faptele sale bune mari şi răsunătoare! Această laudă de sine este mărturie a unei orbiri înfricoşătoare! Această laudă de sine este dare în vileag fără voie a însuşirilor răsunătoarelor fapte bune omeneşti, insuflate şi hrănite de slava deşartă. Răul miros al trufiei, pe care îl răspîndesc aceste morminte văruite, este urît de Domnul: Lui îi este pe plac tămîia smereniei.

Din această pricină, Domnul a poruncit lepădarea de firea căzută omenirii căzute şi oarbe, care nu îşi dă seama de amara sa cădere, ci, dimpotrivă, vede în ea un triumf măreţ, care caută să sporească acest triumf. Pentru mîntuire este neapărat trebuincioasă lepădarea de păcat! Însă, păcatul ni s-a împropriat pînă într-atît că ne-a intrat în fire, în însuşi sufletul nostru. Pentru lepădarea de păcat s-a făcut neapărat trebuincioasă lepădarea de firea căzută, lepădarea de suflet (Matei 10, 39), lepădarea nu numai de faptele rele cele văzute, ci şi de faptele bune, multcinstite şi proslăvite de către lume, ale omului celui vechi; este neapărată nevoie să ne schimbăm felul de a gîndi cu mintea lui Hristos, iar lucrarea după imboldul simţurilor şi după îndreptarul cugetării trupeşti s-o înlocuim cu plinirea plină de osîrdie a poruncilor lui Hristos. De veţi rămîne în cuvîntul Meu, a zis Domnul, cu adevărat ucenici ai Mei sunteţi; şi veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va slobozi pe voi (Ioan 8, 31-32). Minunate şi adînci cuvinte! Învăţătura pe care o desprindem din ele în chip nemijlocit este că păcatul îl ţine pe om în robia sa numai şi numai prin mijlocirea vederilor rătăcite şi mincinoase. Este deopotrivă de limpede faptul că pierzătoarea rătăcire a acestor vederi stă tocmai în recunoaşterea drept bine a ceea ce nu este de fapt bine şi în nerecunoaşterea drept rău a ceea ce este de fapt rău ucigător.

Cel ce este de la Dumnezeu, graiurile lui Dumnezeu ascultă (Ioan 8, 47), a grăit Domnul. Fraţilor! Să ne smerim înaintea Domnului Dumnezeului nostru! Să arătăm – aşa cum n-au făcut-o iudeii împietriţi, care au lepădat pe Domnul şi, totodată, învăţătura Lui – supunere faţă de Domnul, plecîndu-ne atotsfintei şi mîntuitoarei Lui învăţături! Să lepădăm felul de a gîndi pe care ni-l aduc firea căzută şi lumea vrăjmaşă lui Dumnezeu! Să ne însuşim felul de a gîndi cu care ne îmbie Domnul în Sfînta Sa Evanghelie! Să urmăm Adevărului, şi vom moşteni Adevărul. Adevărul slobozeşte mintea omenească din lanţurile nevăzute ale rătăcirii, în care l-a ferecat păcatul. Şi nu numai atît: atotputernicul Adevăr, aducînd libertate duhovnicească minţii, o scoate – după ce a înnoit-o şi înviat-o cu viaţă de Sus – pe calea poruncilor lui Hristos, şi calea nedreptăţii se depărtează de la ea (Ps. 118, 29). Sufletul înviat de Adevăr cîntă împreună cu Prorocul cel de Dumnezeu insuflat: Pe calea poruncilor Tale am alergat, cînd ai desfătat inima mea. Lege pune mie, Doamne, în calea îndreptărilor Tale, şi o voi căuta pe dînsa totdeauna, înţelepţeşte-mă şi voi căuta legea Ta, şi o voi păzi pe ea cu toată inima mea (Ps. 118, 32-34). Un asemenea suflet se face negreşit părtaş al Sfîntului Duh, Care nu poate să nu adaste acolo unde adastă şi stăpîneşte Adevărul dumnezeiesc, Care în sfatul Său cel de taină cu Atotsfîntul Adevăr vesteşte despre Sine astfel: Părtaş sunt Eu tuturor celor ce se tem de Tine (Ps. 118, 63).

Atîta vreme cît rămîne în firea sa căzută, omul rămîne cufundat în bezna celei mai adînci neştiinţe: el nu ştie cum trebuie să se roage şi nu ştie pentru ce trebuie să se roage (Romani 8, 26), nu e în stare să slujească lui Dumnezeu. Numai credinţa în Hristos aduce cunoaşterea adevărului; credinţa, vădită prin plinirea poruncilor lui Hristos, atrage în inima credinciosului harul Sfîntului Duh, precum a zis Prorocul cel de Dumnezeu insuflat: Gura mea am deschis şi am tras Duh, că de poruncile Tale am dorit (Ps. 118, 131). Numai adevăratul creştin, creştinul cu credinţa şi cu faptele, poate fi adevărat închinător al lui Dumnezeu, care se închină şi slujeşte lui Dumnezeu, ca unui Tată, în Duh şi Adevăr. Amin.

(din „Predici la Triod şi Penticostar”, de Sf. Ignatie Brianceaninov)

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: