(II) Un profet contemporan al apostaziei: „Această falsă ortodoxie se luptă ca o fiară să ia locul adevăratei Ortodoxii”

Doamne, Doamne, au nu cu numele Tău am proorocit ?

Şi cu numele Tău draci am scos ?

Şi cu numele Tău multe minuni am făcut ? (Matei 7, 22)

Ce este Biserica ?

Întorcându-ne din nou atenţia de la cele pământeşti către cele duhovniceşti, în definiţia pe care o dădea Bisericii, arhiepiscopul Averchie afirma: ,,Biserica Ortodoxă nu este un fel de ,,monopol” sau ,,afacere” a clerului, cum cred ignoranţii şi cei străini de duhul Bisericii. Ea nu este bunul unui ierarh sau preot. Ea este uniunea duhovnicească apropiată a tuturor celor care cred cu adevărat în Hristos, care se străduiesc să păstreze cu sfinţenie poruncile lui Hristos, cu singurul scop de a moşteni acea binecuvântare veşnică pe care Hristos Mântuitorul ne-a gătit-o nouă, şi dacă păcătuiesc din slăbiciune, se căiesc sincer şi se luptă să aducă roade vrednice de pocăinţă (Luca 3, 8)” (3).

Cei a căror preocupare principală este consolidarea puterii temporale a Bisericii se pot simţi ameninţaţi de definiţia pe care arhiepiscopul Averchie o dă Bisericii (care, ar trebui notat, este identică cu cea a fericitului arhiepiscop Ioan – n.r.: este vorba de Sfântul Ierarh Ioan Maximovici –, arătând că aceşti doi ierarhi erau de un cuget şi grăiau din aceeaşi tradiţie). ,,Da – se poate auzi uneori –, Biserica este mistică. Dar trebuie să ţii cont de aspectul pământesc al Bisericii, indiferent cât de prozaic poate fi acesta”. Deşi răspunsul arhiepiscopului Averchie la aceasta a făcut de fapt loc pentru astfel de consideraţii, le-a înlăturat cu totul ca justificări pentru lumescul din Biserică:

,,Biserica, este adevărat, nu poate fi desprinsă cu totul de lume, pentru că oamenii care intră în ea trăiesc încă pe pământ, şi, prin urmare, elementul ,,pământesc” din structura şi organizarea sa exterioară este inevitabil; însă cu cât acest element ,,pământesc” este mai neînsemnat, cu atât va fi mai bine pentru ţelurile sale veşnice. În orice caz, acest element ,,pământesc” nu ar trebui să întunece sau să înăbuşe elementul pur duhovnicesc – anume mântuirea sufletului spre viaţa veşnică – pentru care Biserica a fost întemeiată şi există” (4).

Precum observa arhiepiscopul Averchie, eclipsarea celor duhovniceşti de către cele pământeşti în viaţa bisericească a condus la pierderea a ceva fundamental pentru toţi creştinii: o cunoştinţă a deosebirii dintre ceea ce este oficial şi ceea ce este drept. Îndreptându-şi atenţia către lumea din afară, omul caută mai degrabă ,,poziţia acceptată” – ceea ce este drept şi bun în ochii celorlalţi – decât a fi înlăuntrul său drept cu Dumnezeu şi propria conştiinţă. A idealiza şi a se conforma cineva la ceva fiindcă este ,,drept” sau ,,recunoscut” în mod oficial înseamnă a cere să fii înşelat, fiindcă satan poate face cu uşurinţă – mai ales în timpurile noastre – ca ,,oficialitatea” exterioară să coexiste cu falsitatea interioară. Din această pricină, arhiepiscopul Averchie sublinia:

,,Trebuie să realizăm şi să ne aducem aminte că Ortodoxia nu este numai ceea ce este numit întotdeauna în mod oficial ,,ortodox”, pentru că în vremurile noastre mincinoase şi rele apariţia pretutindeni în lume a pseudo-Ortodoxiei, care îşi înalţă capul şi se statorniceşte printre oameni, este un fapt extrem de dureros, dar, din nefericire, deja incontestabil. Această falsă Ortodoxie se luptă ca o fiară să ia locul adevăratei Ortodoxii, aşa cum, la vremea sa, antihrist se va strădui să-L înlăture şi să-L înlocuiască pe Hristos cu sine” (5).

Ce se înţelege prin ,,antihrist” ?

Ar trebui spus aici un cuvânt despre ce avea în vedere arhiepiscopul Averchie când vorbea despre ,,antihrist”, căci el îl vedea pe antihrist într-un fel duhovnicesc, fără nici un senzaţionalism al ,,zilei judecăţii de apoi”. Pentru a-l recunoaşte pe antihrist şi ceea ce chiar acum pregăteşte venirea lui, trebuie să privim dincolo de ce pare a fi bun şi rău, drept şi nedrept (6). Trebuie să înţelegem principiul din spatele antihristului, care este principiul imitării a tot ceea ce este al lui Hristos. Întrucât însuşi numele lui înseamnă cineva care este ,,în locul lui Hristos” sau este asemenea lui Hristos (7), antihrist va fi cea din urmă şi mai înşelătoare întrupare a încercării străvechi a lui satan de a ,,copia” creştinismul, de a croi o nouă expresie a sa, această expresie lumească.

,,Antihristul va apărea – scrie I.M. Konţevici – … nu ca un ateu absolut sau ca un adept a ceea ce este asociat cu ateismul, adică bolşevismul, deoarece ultimul a arătat lumii toate ororile care rezultă din ateism” (8). Mai degrabă, precum spune Sfântul Efrem Sirul, el ,,va veni ca un fur, într-un asemenea mod încât să-i înşele pe toţi: el va fi ca cel smerit, blând, un urâtor (precum va spune despre sine) al nedreptăţii, dispreţuind idolii, având preferinţă pentru evlavie, bine, iubitor de săraci, frumos în cel mai înalt grad, statornic, binevoitor faţă de toţi. El va stima îndeosebi poporul evreu, deoarece evreii vor aştepta venirea lui. Dar, pe lângă toate acestea, el va face semne şi minuni şi privelişti teribile cu mare putere; şi el va folosi mijloace viclene pentru a plăcea tuturor, astfel ca oamenii să-l îndrăgească cu repeziciune. Nu va primi mită, nu va vorbi cu mânie, va arăta un chip trist, dar cu un exterior cuviincios pe care îl va lua pentru a amăgi lumea, până când va deveni împărat” (9).

Cu înţelegerea sa patristică, filozofică a realităţii antihristului, arhiepiscopul Averchie a priceput că cineva nu trebuie să trăiască în timpul domniei sale efective pentru a fi – într-un sens figurat, însă foarte real – adeptul său. Cineva poate fi atras către ceea ce reprezintă antihrist – simularea creştinismului – prin ceea ce are în comun cu el: o absenţă lăuntrică a lui Hristos.

Tot ceea ce oferă Hristos are scopul de a pregăti omenirea pentru Împărăţia Sa cerească, în timp ce cauza antihristului este de a lega oamenii de acest pământ din toate punctele de vedere. Această deosebire, deşi simplă şi bine conturată, poate să nu fie atât de lesne văzută deoarece însuşi antihrist – ca mulţi dintre predecesorii lui – va fi de fapt foarte ,,duhovnicesc”, legând oamenii de pământ chiar cu manifestarea exterioară a lucrurilor care au menirea de a-i conduce pe ei către cer. Imitarea creştinismului va fi sesizată doar de cei care au păstrat un ,,simţ” pentru ceea ce este în mod intrinsec pământesc şi stricăcios şi ceea ce este ceresc şi veşnic. ,,Apostazia” de care vorbea arhiepiscopul Averchie este tocmai pierderea acestui discernământ şi a acestei dorinţe. Iar Sfântul Efrem Sirul scrie că, atunci când antihrist chiar vine, el nu va fi văzut ca ceea ce este el în realitate de către ,,cel care are mintea la treburile acestei vieţi şi iubeşte pământescul … fiindcă cel care este întotdeauna legat de problemele acestei vieţi, cu toate că aude, nu va crede, şi va dispreţui pe cel care spune aceste lucruri. Dar sfinţii vor fi întăriţi, fiindcă ei au batjocorit orice grijă pentru această viaţă” (10).

Un creştinism fără ,,savoare” este plin de deşertăciunea lumească care se deghizează pe sineşi în spiritualitate. Iar a ,,lumifica” creştinismul înseamnă a-l face vulnerabil la ademenirile antihristului.

Note

3. ,,Ce este Ortodoxia”, de arhiepiscop Averchie, Orthodox Life, Mânăstirea Sfânta Treime, Jordanville, NY, mai-iunie 1976, p. 2.

4. Ibid., p. 3.

5. Ibid., p. 2.

6. Nu judecaţi după faţă; ci dreaptă judecată judecaţi (Ioan 7, 24).

7. A se vedea ,,Înălţând cugetul, încălzind inima”, de părintele Seraphim Rose în The Orthodox Word, nr. 126, p. 30.

8. ,,Antihrist şi vremurile actuale”, de I.M. Kontzevitch, Orthodox Life, ian-febr. 1976, p. 8-9.

9. ,,Despre Venirea Domnului …”, de Sfântul Efrem Sirul, Orthodox Life, mai-iunie 1970, p. 23-24.

10. Ibid., p. 26-27.

preluare de pe Catacombele Ortodoxiei