De ce și-a tăiat acest tînăr limba sa ?

Fraților creștini dreptmăritori, în ziua de ieri (15/28 ianuarie) Biserica lui Hristos l-a prăznuit pe Cuviosul Părintele nostru Pavel Tebeul, cel pe care s-a învrednicit a-l vedea Sfîntul Antonie cel Mare, a cărui prăznuire Biserica o va săvîrși mîine (17/30 ianuarie). Viața mult folositoare a acestui sfînt o puteți citi aici: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-15-cv_pavel_tebeul.html

Iar luării noastre aminte socotesc de cuviință a scoate la lumină un fragment din viața sfîntului, în care se grăiește despre cazul unui tînăr ortodox care a suferit prigoană în sec. III. Inima mi s-a cutremurat și întărit atunci cînd a înțeles cît de viclean este dracul curviei și, totodată, cît de slab este acesta atunci cînd avem credință adevărată în Hristos Mîntuitorul nostru:

Iar Sfîntul Pavel a început a-i spune [sfîntului Antonie cel Mare, care venise la el]: „Eu m-am născut în Tebaida şi am avut o soră, pe care părinţii, fiind încă vii, au însoţit-o cu bărbat; iar pe mine m-au învăţat carte elinească şi latinească, precum şi dreapta credinţă, singuri ei fiind drept-credincioşi. Dar sfîrşindu-şi nevrednica viaţă, ne-au împărţit averea, care era foarte multă; iar după moartea lor, bărbatul sorei mele, fiind lacom, a poftit şi partea mea, şi gîndea să mă dea ca pe un creştin la păgînul voievod spre chinuire, ca astfel prăpădindu-mă din acestă viaţă, să-mi ia moştenirea. Atunci erau împăraţii Deciu (249-251) şi Valerian (253-259), care chinuiau pe toţi cei ce mărturiseau pe Hristos, şi era frică mare prin toată Tebaida, de vreme ce erau cumplite chinuri.

În acea vreme a fost prins de păgîni un tînăr creştin, pe care l-au chinuit mult; dar după ce n-au putut să-l întoarcă de la credinţa lui Hristos, mai pe urmă l-au pus într-o grădină mult înflorită şi frumos mirositoare, întinzîndu-l pe un pat frumos, cu faţa în sus; apoi i-au legat mîinile şi picioarele cu frînghii moi şi ducîndu-se toţi, au trimis la dînsul o fecioară tînără, ca să-l poată înşela spre amestecarea necurată; iar necurata fecioară cuprinzîndu-l şi sărutîndu-l, ba încă lucrul cel mai de ruşine, ce mi-e greu a-l spune, căutînd părţile cele ascunse ale trupului său, îl îndemna spre păcatul cel necurat; dar ce a făcut viteazul pătimitor, care suferise atîtea chinuri?

Văzîndu-se amăgit de patimă şi simţînd tulburarea trupului întru sine, a strîns tare cu dinţii limba sa, a tăiat-o şi a aruncat-o în obrazul desfrînatei şi îndată cu durerea cea mare a potolit patima; iar cu sîngele a umplut obrazul şi hainele acestei femei şi astfel, cu darul lui Hristos, a biruit amăgirea.

Iară noi ce facem (eu cel dintîi) ca să biruim patima desfrînării cea pierzătoare?