Arhiva

Posts Tagged ‘pangarire’

Dumnezeu nu se lasă batjocorit

2 aprilie 2008 53 comentarii

Steaua lui David – este steaua cu şase colţuri, reprezentată ca un tot întreg, fără intersecţii şi linii (adică nu ca în cazul stelei de pe drapelul statului contemporan „Israel”). Sensul stelei lui David constă în aceea că ea reprezintă cele 5 simţuri principale ale omului (simbolizate prin cele 5 vârfuri, cu excepţia celui de sus), care trebuie să se supună celui de al şaselea simţ, celui mai important – năzuinţa şi ascultarea de Dumnezeu. O astfel de reprezentare, pe care o întâlnim uneori chiar pe icoanele vechi sau în interiorul bisericilor vechi (ca picturi murale), este pe deplin canonică şi creştinească.

Odată cu lepădarea iudeilor de Dumnezeu şi de adevărata credinţă (după săvârşirea păcatului răstignirii Domnului) s-a produs „înnoirea” şi în simbolica lor. Steaua lui David cu şase colţuri a fost păstrată (ca semn al provenienţei iudaice), însă în acelaşi timp modificată prin reprezentarea ei cu ajutorul a două triunghiuri echilaterale de orientare opusă (cu tot cu interesecţii). Potrivit tîlcuirii masonilor şi a păgânilor o astfel de imagine – hexagrama – semnifică lupta a două începuturi: a lui Dumnezeu şi a lui satan, reprezentaţi în formă de triunghiuri. Potrivit simbolicii lor, anume satana L-ar învinge pe Dumnezeu. Totodată, ei scriu descântece de tipul: ce a fost deasupra (adică Dumnezeu), va fi dedesubt, iar ce a fost dedesubt (satan), va fi deasupra.

Astfel, Steaua lui David a fost înlocuită cu înfăţişarea satanei, iar credinţa în Dumnezeu – cu credinţa în satana. Pentru a înşela, se permite reprezentarea Stelei lui David şi discuţii despre Dumnezeu Creatorul (se permite iudeilor). Mulţi iudei simpli (din cauza orbirii duhovniceşti) nu sesizează deosebirea dintre hexagramă şi Steaua lui David, care este reprezentată doar pe contur şi care servea drept matrice pentru pecetea împăratului. Anume pentru a imita această pecete, unii cneji şi ţari ruşi foloseau steaua lui David pentru pecetea lor.

Mai rămâne de adăugat faptul că Antihristul ce va veni va lua ca simbol al său cele două triunghiuri intersectate care formează „steaua lui David”. În aşa fel, el va arăta că este continuator al mulţimii iudeilor luptători cu Dumnezeu, cât şi faptul că anume el este acel „biruitor” al Dumnezeului celui Viu.

Aveţi mai jos fotografia crucii de pe turla Catedralei „Sfînta Treime” din Sankt-Petersburg…

Vedeţi mai jos efectele acestei profanări. Pe 25 august 2006 a ars Catedrala. Mă tem să nu se întîmple la fel cu Catedrala din centrul oraşului Chişinău. Tot depinde de noi însă.

Citește mai mult…