Prima pagină > Atitudine, Cuvînt Bun, Gînduri, Ortodoxie > Creştinismul şi prostia

Creştinismul şi prostia

Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10:16: „fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfîntului Pavel (Efeseni 5:17 „Drept aceea, nu fiţi fără de minte”, IITim. 4, 5: „tu fii treaz în toate…”, 7/7. 1,8: „să fie… treaz la minte” şi mai îndeosebi la ICorinteni 14:20: „Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blînzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tîmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tîmpim”.) Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, tot la I Cor. (14, 33) stă scris că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorînduielii”. Iar rînduiala se opune mai presus de orice neîndemînării zăpăcite, slăbiciunii nehotârîte, neînţelegerii obtuze.

Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice şi Leon Daudet, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei decît a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemînă să fim proşti. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi. (Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului. Iar cînd au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns.)

fragment din „Jurnalul Fericirii”

Anunțuri
  1. Mos Ioan
    6 Ianuarie 2010 la 18:40

    Dumnezeu sa-l odihneasca în pace, pe Parintele Nicolae Steinhardt! Iata un evreu demn de a fi iubit!
    Sa-l pomenim, fiecare, în rugaciunile noastre, iar când facem parastase pentru ai nostri sa-l pomenim si pe Parintele Nicolae!
    De acolo, de Sus, Parintele se roaga pentru noi, pacatosii.

  2. tutenes
    9 Ianuarie 2010 la 22:56

    Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu
    prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă, o bondieuserie (e expresia
    tante Alice), ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase
    lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile, dat
    fiind că e prin definiţie osândit la cecitate şi paraplegie.
    Denis de Rougemont: Să nu judecăm pe alţii, dar când arde casa
    vecinului nu stau să mă rog şi să mă îmbunătăţesc; chem pompierii, alerg
    cişmea. De nu, se numeşte că sunt fudul şi că nu-mi iubesc aproapele.
    Macaulay: este drept că nu avem voie să ne răsculăm împotriva lui Nero
    căci orice putere de Sus este, dar nici nu trebuie să-i sărim lui Nero în
    ajutor dacă se întâmplă să fie atacat. (Eisenhower şi Foster Dulles în
    toamna lui ’56.)
    Una e să te răscoli, alta e să aprobi. Când a căzut Iacob al II-lea, s-au
    găsit episcopi anglicani care să-l urmeze în exil pe regele procatolic, ori
    poate catolic, numai pentru că era suveranul legitim şi, orice s-ar fi
    întâmplat, nu putea fi înlocuit.
    Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică
    deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10, 16: „fiţi dar înţelepţi
    şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfântului Pavel
    Efes. 5, 17: „Drept aceea, nu fiţi fără de minte”, II Tim. 4, 5: „tu fii treaz în
    toate…”, 7/7. 1, 8: „să fie… treaz la minte” şi mai îndeosebi I Cor. 14, 20:
    Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi
    oameni mari”).
    Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să
    buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. (Numai despre
    păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”.) Cum de-ar fi putut
    proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm
    surprinşi de satana? Şi-apoi, tot la I Cor. (14, 33) stă scris că „Dumnezeu
    nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus
    de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii
    obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea,
    zice şi Leon Daudet, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să
    ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei decât
    a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la
    îndemână să fim proşti. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim
    inteligenţi. (Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia —
    măcar de la un anume punct încolo — e păcat: păcat de slăbiciune şi de
    lene, de nefolosire a talentului. Iar când au auzit glasul Domnului
    Dumnezeu… s-au ascuns.)
    — Poţi să nu păcătuieşti de frică. E o treaptă inferioară, bună şi ea.
    Ori din dragoste: cum o fac sfinţii şi caracterele superioare. Dar şi de
    ruşine. O teribilă ruşine, asemănătoare cu a fi făcut un lucru necuviincios
    în faţa unei persoane delicate, a fi trântit o vorbă urâtă în faţa unei femei
    bătrâne, a fi înşelat un om care se încrede în tine. După ce l-ai cunoscut
    pe Hristos îţi vine greu să păcătuieşti, ţi-e teribil de ruşine.
    Fragment din Jurnalul fericirii de parintele Nicoleae Steinherdt (19 august)
    Sursa de pe internet se gaseste aici : http://www.scribd.com/doc/7537076/Nicolae-Steinhardt-Jurnalul-Fericirii

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: