Mărturia unei creştine despre Marşul pentru apărarea Familiei

La cateva ore de la terminarea MARSULUI pentru sustinerea familiei autentice, organizat de mai multe asociatii ortodoxe civice, am primit pe mail o marturie din partea unei crestine despre cum a fost la mars, despre cum l-a vazut, cum l-a simtit. Pentru ca este destul de amplu si atinge principalele momente ale actiunii respective, am hotarat sa o public, cu acordul autoarei:

Am fost la marsul pentru o familie normala. Am aflat despre el de pe blogul lui Rafael Udriste. Ma asteptam sa se organizeze dupa modelul ultimilor ani si eram pregatita sa vin. Am trimis informatii si apeluri de participare si unor prieteni, rude si colegi. Am convins doar doi: sotul si o prietena. Peste asteptarile mele! M-am obisnuit cu nepasarea oamenilor, dar asta nu ma mai descurajeaza si nici nu ma mai dezamageste. Stiu cum e lumea si nu ma astept la prea multe de la ea.

Leul şi bebeluşul

Într-o bună zi, un bărbat şi soţia lui stăteau în sufrageria lor când un leu african, scăpat de la Grădina Zoologică, dădu buzna în casă şi alergă spre camera unde se afla bebeluşul celor doi. Bărbatul i-a şoptit panicat soţiei sale:

– Trebuie să ne salvăm copilul! Şi şi-a apucat puşca de vânătoare.

Dar femeia a sărit să-l oprească:

– Stai! De ce reacţionezi pe negândite?

– Ce vrei să spui? o întrebă bărbatul.

Femeia îl apostrofă cu degetul:

– De unde ştii că leul vrea răul copilului nostru?

– Păi nu ştiu sigur, îi răspunse bărbatul frecându-şi bărbia.

– Doar pentru că vezi lei violenţi la TV nu înseamnă că toţi sunt violenţi, îi spuse femeia. Bărbatul devenea însă tot mai agitat şi îşi încărcă puşca.

– Dar am învăţat la şcoală că leii ucid oameni, spuse acesta.

Femeia scutură din cap:

– Asta este o porcărie spusă de oamenii cărora le e frică de lei. De fapt, leii sunt nişte animale minunate, parte a naturii.

Omul îşi lăsă şovăind puşca.

– Cred ca ai dreptate. De fapt, nu prea sunt lei în cartierul nostru. Nu întâlnesc lei în fiecare zi, nu îi cunosc. Poate sunt iraţional şi am prejudecăţi. Să te arunci în raţionamente bazate pe stereotipuri e incorect.

Femeia începu să zâmbească.

–Da. Ai început să înţelegi. De ani de zile îi tratăm incorect pe lei, omorându-i doar pentru distracţie, punându-i în cuşti şi ţinându-i departe de locul unde locuim noi. Toate acestea sunt din cauza urii împotriva leilor. Jignim sentimentele leilor când facem asemenea lucruri. Trebuie să ne adresăm lor, să le dăm mâncare şi adăpost, să-i mângâiem pe cap şi pe spinare şi să le arătăm cât de mult îi iubim. Atunci nu va mai trebui să ne fie frică de ei. Vom putea trăi împreună în pace şi armonie. Bărbatul şi femeia au continuat să vorbească, bucuroşi de valul de iluminare care trecuse peste ei. Stăteau în fotoliile lor şi discutau despre modalităţi de a crea drepturi egale pentru lei, de a cere programe guvernamentale pentru a-i sprijini şi pentru a le crea o imagine pozitivă în mass-media.

Deodată bărbatul a sărit din fotoliul său:

– Ştii ce? În timp ce noi stăm aici şi discutăm, am ratat ocazia de a-i arăta leului afecţiunea noastră!

– Ai dreptate! îi spuse femeia. Putem începe chiar acum, aici, în casa noastră. Haide să mergem la el şi să-i arătăm că nu avem prejudecăţi.
Bărbatul şi femeia se luară de mâini şi porniră spre camera copilului. Au fost îngroziţi să vadă că leul le mâncase copilul şi că toată camera era plină de sânge. Leul plecase pe uşa din dosul casei…

– Este groaznic! spuse femeia. Singurul motiv pentru care leul ne-a mâncat copilul este pentru că străbunii noştri l-au urât, au fost intoleranţi şi l-au persecutat.
Bărbatul ridică mâna teatral şi rosteşte cuvintele:

– Da, ai putea spune că merităm ceea ce ni s-a întâmplat. Noi am creat această problemă. Pentru ceea ce am făcut, ar trebui să fim şi noi mâncaţi de leu!

Aşa că bărbatul şi femeia au plecat în căutarea leului, cu speranţa că acesta le va accepta scuzele şi îi va ierta…

de Hugh Lincoln

Ce spun chişinăuienii despre pederaşti