Prima pagină > Apusul, Atitudine, Cuvînt Bun, Gînduri, Istorie, Ortodoxie > Actual şi zguduitor: Ar trebui să fie Biserica ,,în pas cu vremurile” ? – de vlădica Averchie Tauşev (ROCOR)

Actual şi zguduitor: Ar trebui să fie Biserica ,,în pas cu vremurile” ? – de vlădica Averchie Tauşev (ROCOR)

Într-o vreme în care sub numele de creştinism, chiar creştinism ortodox, este oferit oamenilor orice fel de compromis şi surogat, oameni a căror sete duhovnicească poate fi ostoită doar cu Adevărul care nu cunoaşte compromisul, s-au împuţinat păstorii spirituali care vorbesc cu sinceritate cuvântul mântuitor. Arhiepiscopul Averchie, stareţul Mânăstirii Sfintei Treimi din Jordanville, New York, şi un ierarh conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, este unul dintre aceşti puţini. În paginile ziarului religios rus publicat de mânăstire, Orthodox Russia, vocea sa se face auzită neîncetat, chemând la credincioşia faţă de Sfânta Ortodoxie şi avertizând despre judecata iminentă a lui Dumnezeu asupra acestei generaţii rele.

* * *

,,Ştim că trebuie să slujim, nu vremurilor, ci lui Dumnezeu”

Sfântul Atanasie cel Mare, Epistolă către Dracontie

În pas cu vremurile ! Iată lozinca tuturor acelora care, în vremurile noastre, se străduiesc atât de intens să conducă Biserica lui Hristos departe de Hristos, să conducă Ortodoxia departe de adevărata mărturisire a credinţei creştine ortodoxe. Probabil, această lozincă nu răsună întotdeauna, nici pentru oricine atât de tare, clar şi făţiş – dar aceasta ar putea îndepărta ceva, până la urmă ! Faptul important este urmarea practică a acestei lozinci în viaţă, strădania într-un fel sau altul, într-un grad mai mare sau mai mic, de a o pune în practică.

Împotriva acestei lozinci la modă, ,,moderne”, primejdioasă pentru suflete oricum ar fi proclamată sau oricum ar fi pusă în practică, făţiş sau într-ascuns, noi nu putem decât să luptăm – noi, cei care suntem fii credincioşi şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, a cărei întreagă esenţă, în numele căreia există în lume, este nu a fi ,,în pas cu vremurile”, ci a păstra o credincioşie neschimbătoare faţă de Hristos Mântuitorul, faţă de adevărata credinţă şi Biserică Ortodoxă.

Haideţi să ne amintim ce scria binecuvântatul mitropolit Antonie, întemeietorul şi primul conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, despre deosebirea profundă dintre credinţa noastră şi heterodoxie, în eseul său remarcabil ,,Cum diferă credinţa ortodoxă de confesiunile apusene ?”. El găseşte această deosebire profundă în faptul că ortodoxia învaţă cum să ne clădim viaţa potrivit poruncilor desăvârşirii creştine, pe când heterodoxia ia din creştinism doar acele lucruri care sunt, şi în măsura în care sunt, compatibile cu condiţiile vieţii contemporane culturale.

,,Ortodoxia socoteşte creştinismul ca fiind temelia veşnică a adevăratei vieţi, care cere fiecărui om a se sili pe sine şi a lucra până când împlineşte acest îndreptar; în timp ce heterodoxia consideră fundamentele vieţii contemporane culturale ca un fapt de nezdruncinat. Ortodoxia cere eroismul moral – nevoinţa; heterodoxia caută ce ar putea fi folositor în creştinism pentru noi, în condiţiile noastre actuale de viaţă. Pentru ortodox, chemat la veşnicie dincolo de mormânt, unde începe adevărata viaţă, mecanismul format în plan istoric al vieţii contemporane este o închipuire lipsită de substanţă; în vreme ce pentru heterodox, învăţătura cu privire la viaţa viitoare este înaltă şi înnobilează şi ajută omul să-şi clădească chiar mai bine viaţa reală de aici”.

Acestea sunt cuvinte de aur, ce ne arată cu limpezime şi asprime adevărata prăpastie fără fund care separă credinţa creştină autentică – ortodoxia, de mutilarea sa – heterodoxia ! În prima se găseşte nevoinţa ascetică, o întoarcere către veşnicie; în cealaltă, un ataşament puternic faţă de pământ, o credinţă în progresul omenirii pe pământ.

Mai mult, precum arată atât de distinct şi corect mitropolitul Antonie, ,,credinţa ortodoxă este o credinţă ascetică”, iar ,,starea binecuvântată pe care o aşteaptă pe pământ închinătorii la ‘superstiţia progresului’ (pentru a folosi expresia potrivită a lui S.A. Rachinski), a fost făgăduită de Mântuitorul în viaţa viitoare; dar nici latinii (n.tr.: catolicii), nici protestanţii nu doresc să se împace cu acest lucru, pentru simplul motiv – pentru a vorbi cu sinceritate – că ei cred puţin în înviere şi cred cu tărie în fericirea în viaţa de faţă, pe care, dimpotrivă, apostolii o numesc abur care întru puţin se arată, şi după aceea piere (Iacov 4, 14). Iată de ce Apusul pseudo-creştin nu doreşte şi nu este capabil să înţeleagă lepădarea de această viaţă prin creştinism, pentru care ni se cere să luptăm, dezbrăcându-vă de omul cel vechi dimpreună cu faptele lui, şi îmbrăcându-vă întru cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă după chipul Celui ce l-au zidit pre el (Coloseni 3, 9-10).

,,Dacă cercetăm toate greşelile Apusului”, scrie mai departe vlădica Antonie, ,,atât pe cele care au intrat în învăţătura sa dogmatică, cât şi pe cele prezente în morala sa, vom vedea că toate îşi au obârşia într-un eşec în a înţelege creştinismul ca nevoinţă ascetică, atrăgând după sine auto-desăvârşirea treptată a omului”.

,,Creştinismul este o religie ascetică”, concluzionează acest eseu excelent, scris cu convingere şi claritate. ,,Creştinismul este o învăţătură a luptei neîncetate cu patimile, a mijloacelor şi condiţiilor pentru dobândirea treptată a virtuţilor. Aceste condiţii sunt nevoinţele ascetice lăuntrice, cât şi cele croite din afară, credinţele noastre dogmatice şi acţiunile sfintelor taine dătătoare de har, care au un singur scop: a tămădui păcătoşenia omenească şi a ne înălţa către desăvârşire”.

Şi ce vedem acum în ,,Ortodoxia” contemporană – ,,Ortodoxia” care a intrat în aşa-numita ,,mişcare ecumenică” ? Vedem negarea totală a sfintelor adevăruri pomenite mai sus; cu alte cuvinte, lepădarea de adevărata Ortodoxie în folosul contopirii spirituale cu Apusul heterodox. ,,Ortodoxia” care s-a plasat ea însăşi pe calea ,,ecumenismului” cugetă nu la îmbunătăţirea vieţii contemporane, care este într-un declin continuu în ce priveşte religia şi morala faţă de dreptarul poruncilor evanghelice şi ale Bisericii, ci mai degrabă la ,,adaptarea” Bisericii însăşi la dreptarul acestei vieţi aflate în declin.

Această cale a lepădării actuale de însăşi esenţa Sfintei Ortodoxii – nevoinţa ascetică, în scopul dezrădăcinării patimilor şi cultivării virtuţilor – a fost urmată, în vremea lor, de partizanii aşa-numitei ,,Biserici Vii” sau ,,Biserici Reînnoite”. Această mişcare s-a răspândit de îndată din Rusia, care a fost prăbuşită în ţărână de ateii cumpliţi, şi către alţi ţări ortodoxe. Este încă viu în memoria noastră ,,congresul pan-ortodox” convocat în 1923 de patriarhul ecumenic de tristă amintire Meletie al IV-lea, la care au fost născocite astfel de ,,reforme” precum căsătoria episcopilor, a doua căsătorie a preoţilor, desfiinţarea monahismului şi a posturilor, scurtarea slujbelor dumnezeieşti, eliminarea veşmintelor specifice clerului etc.

În ciuda năruirii, la acea vreme, a acestor planuri nelegiuite, puterile întunericului nu au fost, fireşte, împăcate cu aceasta şi au continuat activitatea lor îndărătnică şi perseverentă, găsindu-şi unelte obediente în rândurile ierarhiei diverselor Biserici Ortodoxe locale. De asemenea, la momentul actual, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, ele au obţinut un mare succes: aproape toate Bisericile Ortodoxe locale au intrat deja în ,,mişcarea ecumenică”, care şi-a stabilit ca scop desfiinţarea tuturor bisericilor existente în prezent – incluzând, bineînţeles, Biserica Ortodoxă; în plus, ea urmăreşte întemeierea unui fel de ,,biserică” absolut nouă, care va fi cu totul ,,în pas cu vremurile”, înlăturând ca pe nişte haine zdrenţuroase inutile, ca pe ceva ,,perimat” şi ,,învechit”, toate fundamentele autentice ale adevăratului creştinism şi, mai înainte de orice, ascetismul, acest lucru indispensabil principalului scop al creştinismului: dezrădăcinarea patimilor şi cultivarea virtuţilor creştine.

Avem înaintea noastră, ca un exemplu, un document oficial de acest gen, aparţinând Bisericii locale a Serbiei: periodicul Teologia, publicat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Belgrad (al 8-lea an, numerele 1 şi 2 pe anul 1964). În acest periodic, întâlnim un editorial intitulat pur şi simplu: ,,Necesitatea codificării şi publicării unei noi colecţii de canoane ale Bisericii Ortodoxe”. Autorul acestui articol, în vreme ce afirmă cu viclenie că ,,principiile desăvârşite ale Bisericii vor rămâne neschimbătoare pretutindeni şi întotdeauna”, totuşi încearcă să demonstreze că întreaga colecţie de canoane a Bisericii Ortodoxe este doar produsul unui timp demult trecut în veşnicie, şi, prin urmare, nu răspunde cerinţelor vieţii contemporane şi trebuie anulată şi înlocuită cu o alta. Această nouă colecţie de canoane, remarcă el, ,,trebuie adusă în acord cu principiile fundamentale ale vieţii”, pe care Biserica chipurile ,,le-a preţuit întotdeauna”. ,,Timpurile noastre – spune acest autor viclean – sunt diferite din multe puncte de vedere de timpurile Sinoadelor Ecumenice, la care au fost alcătuite aceste canoane, şi, în consecinţă, aceste canoane nu pot fi aplicate astăzi”.

Să aruncăm o privire şi să vedem exact ce canoane consideră acest autor modernist că sunt perimate şi trebuie desfiinţate:

– canonul 9 al Sfinţilor Apostoli, care cere credincioşilor ca, după ce intră în biserică, să rămână la slujba dumnezeiască până la sfârşit şi să nu facă neorânduială plimbându-se prin biserică;

– canonul 80 al Sinodului de la Trullo, care pedepseşte clerul cu depunerea şi laicii cu afurisirea, dacă nu vin la biserică 3 duminici succesive fără a avea un motiv întemeiat;

– canonul 24 al Sinodului de la Trullo, care interzice clerului şi monahilor să meargă la hipodrom şi la alte spectacole; autorul adaugă acestui canon remarca complet naivă, chiar bizară că doar în vremurile de început astfel de amuzamente erau locuri ale desfrâului şi corupţiei, în timp ce acum ele sunt pretinse ,,centre de cultură şi educaţie” (?!);

– canonul 54 al Sfinţilor Apostoli, care interzice clerului, fără a avea o necesitate de neevitat, să intre într-o cârciumă; aici, din nou, pare că mai înainte cârciuma era un fel de stabiliment diferit de ceea ce este astăzi;

– canonul 77 al Sinodului de la Trullo şi canonul 30 al Sinodului de la Laodiceea, care interzice bărbaţilor creştini să se îmbăieze laolaltă cu femeile; de ce este necesar să acceptăm că aceste canoane sunt ,,perimate” este cu totul de neînţeles !

– canonul 96 al Sinodului de la Trullo, care condamnă încreţirea artificială a părului şi, în general, orice împodobire de sine cu diferite tipuri de găteli ,,pentru ademenirea sufletelor nestatornice” – în loc de ,,împodobirea de sine cu virtuţi şi cu morala bună şi curată”; în vremurile noastre, acest canon nu numai că nu a devenit ,,perimat”, ci s-ar părea că este mai cu seamă esenţial, dacă ne amintim de purtările femeilor indecente, neruşinate de astăzi, care sunt cu totul nepotrivite pentru femeile creştine.

Acestea sunt suficiente ca noi să vedem ce scop are în vedere ,,reforma” mai sus pomenită în Biserica Ortodoxă, cu ce ţel este propusă convocarea unui al VIII-lea Sinod Ecumenic, la care visează atât de mult toţi ,,moderniştii”, gustând mai dinainte deja ,,viaţa lipsită de griji” care va fi atunci permisă şi legitimizată în mod făţiş pentru toţi !

Dar haideţi să cugetăm mai adânc la teribila esenţă a tuturor acestor cereri de desfiinţare a regulilor canonice pretins ,,perimate”. Care este: aceşti ,,reformatori” ecleziastici contemporani, care îşi ridică acum capetele cu atâta neruşinare chiar în sânul Bisericii Ortodoxe (şi cumplit de spus, printre ei se numără nu doar clerici, ci chiar ierarhi aleşi !), acceptă viaţa contemporană cu toate manifestările ei monstruoase, imorale ca pe un fapt de nezdruncinat (care este, precum am văzut mai sus, o concepţie nicidecum ortodoxă, ci heterodoxă, apuseană !). Şi ei doresc să abroge toate acele reguli canonice ce caracterizează Ortodoxia exact ca fiind o credinţă ascetică, care cheamă la nevoinţă ascetică, în numele dezrădăcinării patimilor şi cultivării virtuţilor creştine. Aceasta este o mişcare grozavă, primejdioasă pentru credinţa şi Biserica noastră; ea vrea, precum spune Hristos Mântuitorul, să facă sarea să-şi piardă gustul; este o mişcare îndreptată către demolarea şi spulberarea adevăratei Biserici a lui Hristos prin intermediul unei substituiri viclene a ei cu o falsă biserică.

Articolul amintit mai sus, din periodicul teologic sârb, este încă discret, înfrânându-se de la o francheţe totală. El vorbeşte despre a permite în principiu căsătoria episcopilor, dar în viaţă noi auzim discuţii chiar mai dese şi mai insistente despre lucruri mult mai grave, anume despre pretinsa inaplicabilitate în vremurile noastre a tuturor acelor reguli canonice care cer ca pretendenţii la preoţie şi înşişi preoţii să aibă o viaţă morală curată şi neprihănită; sau, ca să vorbesc mai simplu, a le permite lor acea destrăbălare înspăimântătoare în a cărui abis se afundă din ce în ce mai mult omenirea contemporană.

Una este să păcătuieşti şi să te pocăieşti, ştiind şi mărturisind că omul păcătuieşte şi are nevoie de pocăinţă şi îndreptare a vieţii. Alta este să dai legitimitate fărădelegii, să aprobi păcatul, adormind astfel conştiinţa omului şi abolind chiar temeliile Bisericii. Nu avem nici un drept să facem aceasta, şi este cea mai gravă crimă înaintea lui Dumnezeu, a Sfintei Biserici si a sufletelor credincioşilor care caută mântuirea.

Şi pentru câtă vreme, până la ce limite ne putem permite nouă înşine să mergem pe o cale atât de alunecoasă, abrogând canoanele Bisericii care susţin moralitatea creştină ? Chiar acum în America şi, precum auzim, şi în alte ţări care au acceptat ,,cultura” contemporană, există o propagandă crescândă pentru desfiinţarea oficială a căsătoriei şi legalizarea în locul căsătoriei a ,,iubirii libere”; folosirea pilulelor contraceptive este aprobată pentru cei căsătoriţi şi chiar pentru cei necăsătoriţi, deoarece căsătoria cică are scopul nu a da naştere la copii, ci de a ,,iubi”; este pregătită recunoaşterea legală a odioasei patimi, împotriva firii, a sodomiei, şi instituirea totală a unui ritual special de cununie religioasă pentru sodomiţi (propunere a unui episcop anglican) etc.

Şi ce ? Trebuie să urmeze şi Biserica noastră această cale la modă, ,,în pas cu vremurile, ca să nu fie lăsată în urma mersului vieţii ? Dar ce fel de ,,biserică” va fi aceasta care va permite toate acestea, sau chiar va privi pur şi simplu totul cu bunăvoinţă atotiertătoare ? Nu va mai fi deloc biserică, ci o veritabilă Sodoma şi Gomora, care nu va scăpa, mai devreme sau mai târziu, de teribila pedeapsă a lui Dumnezeu.

Nu trebuie să ne îngăduim să fim induşi în eroare şi înşelaţi, fiindcă nu avem nevoie de o asemenea ,,biserică, sau mai degrabă ,,falsă biserică”. Putem fi noi înşine slabi şi plăpânzi şi putem păcătui adesea, dar nu vom permite să fie abrogate canoanele Bisericii, fiindcă atunci va deveni necesar să recunoaştem că însăşi Evanghelia lui Hristos, prin care oamenii din zilele noastre nu doresc să trăiască, este ,,perimată”, ,,nu răspunde spiritului vremurilor” şi trebuie abrogată !

Dar Evanghelia lui Hristos, împreună cu toate canoanele Bisericii, ca şi hotărârile bisericeşti, scot în evidenţă acel ideal creştin pe care noi trebuie să ne străduim să-l atingem, dacă dorim mântuirea. Nu putem îngădui o micşorare a acestui ideal pentru satisfacerea patimilor şi dorinţelor păcătoase, un abuz blasfemiator al acestor sfinte lucruri.

Orice ,,reforme” ar dori toţi aceşti ,,reformatori” criminali contemporani, conştiinţa Bisericii Ortodoxe cu adevărat credincioase nu le poate recunoaşte sau accepta. Şi orice ar face apostaţii de la adevărata Ortodoxie, de la credinţa ascetică, noi nu vom îngădui modernizarea Bisericii noastre şi NU vom merge ,,în pas cu vremurile” !

Articol apărut în ,,Orthodox Russia”, 28 noiembrie 1966; A fost publicat, de asemenea, în ,,The Orthodox Word”, volumul III, p. 182-188, revista al cărei prim conducător a fost Cuviosul Serafim Rose.

sursa

Notă: Arhiepiscopul Averchie de Jordanville a făcut parte din Biserica Rusă din Diaspora (RussianOrthodoxChurcOutsideRussia) şi nu a avut niciodată părtăşie (comuniune) cu Patriarhia Moscovei şi alte biserici oficiale locale din lanţul „Ortodoxiei mondiale”.

Anunțuri
  1. Anca Stati
    13 August 2009 la 11:53

    Desi vladica Averchie este foarte ‘pretuit’ si citat pe multe site-uri ‘ortodoxe’, dintr-o data, nu mai e nimeni interesat de a citi si a da mai departe linkul catre acest text. Oare de ce aceasta? Urmare a unor astfel de ‘omisiuni’ si a existentei unor subiecte tabu, mie a inceput sa mi se mai limpezeasca ce fel de ‘adevar’ cauta cate unii.

  2. Maria
    14 August 2009 la 13:25

    Anca, si eu mi-as fi dorit ca site-urile ortodoxe anti-ecumeniste sa ne arate ca sunt inr-adevar anti-ecumeniste. Dar pana la urma pseudo-anti-ecumenismul lor nu este chiar asa de mirare cand ne gandim ca marii nostri duhovnici (un reper important in credinta lor) au fost cel putin indulgenti fata de ecumenism.

  3. mihail
    19 August 2009 la 12:58

    Vladica Averchie spunea si credea despre patriarhia moscovei ca este o falsa biserica, fara har. Dar nu era singurul. TOT ROCORUL CREDEA SI MARTURISEA< LA FEL CUM AU INVATAT NOII MARTIRI SI MUCENICI AI RUSIEI< CA PATRIARHIA MOSCOVEI NU ARE HAR! Daca nu ma credeti, cercetati documentele. Cat timp mai promovati pe cei ce L-au vandut pe Hristos?

  4. 19 August 2009 la 17:54

    mihail,

    Intrebarea se adreseaza mie ?

  5. Mos Ioan
    24 August 2009 la 18:51

    Buna seara ADMIN,
    Va rog sa publicati, de urgenta, articolul Sfintiei Sale Savatie Bastovoi: „Securitatea moldoveneasca ma cauta si nu ma poate gasi”?
    Va multumesc.

  6. 24 August 2009 la 20:25

    Mos Ioan,

    De ce ?

  7. flori
    4 Septembrie 2009 la 13:33

    http://cred.simt.ro/blog/ SCRISOARE RASPUNS LA APELUL PR. IUSTIN PIRVU

  8. 8 Septembrie 2009 la 11:13

    Fecioara Maria este cea mai indragita DIVINITATE feminina a Panteonului romanesc, invocata si astazi de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descanta­toare pentru vindecarea bolilor etc. Ea are trasaturile Nas­catoarei, a Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste cu fiul de imparat etc. In unele traditii Maica Domnului, adesea identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul, se roaga de Dumnezeu sa nu prapa­deasca lumea, sa nu izgoneasca vanturile cu avantajele pe care le aduc acestea oamenilor.

    A.C.

    sursa : http://www.crestinortodox.ro/crestinortodox/74448-nasterea-maicii-domnului-sfanta-maria-mica

    Stau si ma intreb daca cel care a scris acest articol e Ortodox sau politeist ?
    Cum, Maica Domnului e “divinitate feminina” din panteon ?

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: